Ispitele sunt precum furtunile pe mare. Furtuna scoate la ţărm lemne, mizerii şi altele şi, astfel, marea se curăţă şi devine liniştită. Prin ispite se face curăţenia, apropierea de Dumnezeu şi, în final, omul devine „dumnezeu după har”. Toate sunt trimise şi dăruite de Pronia lui Dumnezeu, pentru ca să dobândim sănătatea noastră sufletească pierdută. Sănătatea sufletului, a inimii, este sfinţenia, sănătatea reală!

Fără smerenie nu propăşim! Ispitele aduc smerenia. Fără ispite ea nu se câştigă! Vom trece prin osteneala şi prin truda tăierii propriei voinţe, ne vom smeri cugetul şi, astfel, ne vom înălţa pe culmi. Nu există altă cale! Dacă ne-am smerit, ne vom înălţa, dacă nu ne-am smerit, vom rămâne jos, în patimi, în neputinţe, şi vom muri odată cu acestea!

Când ne vin ispitele, să nu aruncăm vina pe ceilalţi. Să ne întoarcem privirile înlăuntrul nostru, ca să ne vedem starea pătimaşă, locul de unde porneşte tulburarea inimii! Când avem lumină în suflet, atunci vedem că pricina porneşte din inimă, din starea pătimaşă şi de la omul cel vechi care vieţuieşte înlăuntrul nostru.

(Avva Efrem Filotheitul, Sfaturi duhovniceşti, traducere Părintele Victor Manolache, Editura Egumeniţa, Alexandria, 2012, p. 14)