Îmi închipui nevoința vieții dumneavoastră. Dar nu vă grăbiți, draga mea, spre mângâieri, odată ce v-au căzut sorții să lucrați duhovnicește, ci mai degrabă deprindeți-vă să vă încredințați voii lui Dumnezeu; numai atunci răbdarea voastră capătă un conținut nou și va deveni o nevoință mântuitoare a lucrării pentru Dumnezeu.

Acum cel rău se năpustește iarăși asupra dumneavoastră, însă de data aceasta din altă direcție. Dumnezeu v-a dat să vedeți starea duhovnicească mizerabilă în care vă aflați, ceea ce reprezintă darul lui Dumnezeu și minunea redobândirii vederii duhovnicești.

Trebuie să-I mulțumim lui Dumnezeu și să trăim cu nădejdea că, dacă Domnul a intrat deja în viața dumneavoastră atunci când erați întunecată și întru întuneric, cu atât mai mult acum, când vă străduiți să-I ieșiți întru întâmpinare, chiar așa cu stângăcie și lipsită de putere, credeți că vă va lăsa? Vrăjmașul vă dă anume aceste gânduri, vrând să vă împingă în păcatul disperării și al deznădejdii. Și iarăși vine căderea. Să nu se întâmple asta! Când vrăjmașul se apropie cu deznădejdea de dumneavoastră, fugiți cu gândul la iubirea fără margini a lui Dumnezeu și la milosârdia Lui. Iar când se va ridica mândria, amintiți-vă de adâncimea căderii dumneavoastră.

Așa să vă petreceți toată viața, în lupta cu sine și cu vrăjmașul. Pace va fi, cu milostivirea lui Dumnezeu, numai după moarte. Pe pământ nu-i Rai și nici noi nu suntem îngeri.

(Arhimandritul Ioan Krestiankin, Povățuiri pe drumul crucii, Editura de Suflet, București, 2013, pp. 50-51)