Ce este lupta duhovnicească lăuntrică?

Omul își închipuie că, dacă va dobândi bogate bunătăți materiale prin înrâurirea și conlucrarea demonilor, va afla fericirea. Și de multe ori cheltuiește în acest scop întreaga lui viață, ca să înțeleagă în final că fericirea nu se dobândește în acest fel.

 „Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi.   Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de la Mine că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun și povara Mea este ușoară”.

Una dintre puterile sufletului este imaginația. Șarpele în Rai i-a ispitit pe cei întâi zidiți și le-a zis că dacă nu vor asculta de dumnezeiasca poruncă și vor mânca din fructul oprit nu numai că nu vor păți nimic, ci vor deveni încă și asemenea cu Dumnezeu, dumnezei ei înșiși. Cei întâi zidiți atunci și-au închipuit cuvântul diavolului ca fiind adevărat și rezultatul cuvântului lui ca ceva care satisfăcea în mod absolut și repede așteptările lor. Dumnezeu, progresiv cu trecerea timpului, ar fi mărit harul Lui către cei întâi zidiți, dar cu adevărat, în timp ce diavolul le-a făgăduit, numai că în chip mincinos și în închipuire, că vor reuși toate imediat, de ajuns este numai să calce porunca lui Dumnezeu.

Astfel a survenit moartea duhovnicească la oameni, sufletul lor a fost lipsit de viața lui, Harul Preasfântului Duh și s-a supus diferitelor patimi și închipuirilor demonului. Își închipuie omul că, dacă va dobândi bogate bunătăți materiale prin înrâurirea și conlucrarea demonilor, va afla fericirea. Și de multe ori cheltuiește în acest scop întreaga lui viață, ca să înțeleagă în final că fericirea nu se dobândește în acest fel. Vede iarăși că există înlăuntrul său un gol, că îi lipsește o hrană care nu se cumpără cu bogăția lumii acesteia. Altminteri, își închipuie diferitele plăceri, satisfacerea simțurilor, și socotește în închipuirea lui că acolo va găsi o fericire reală. Și este lăsat să slujească și să se chinuie în patimile plăcerilor  necurate și rău mirositoare, fără să poată vreodată, fie și puțin, să se apropie de realizarea făgăduințelor închipuirii lui. Același lucru se întâmplă cu toate patimile. „Este absolut acordul tradiției că patimile, în toată extinderea și exprimarea lor, care atât de mult încearcă viața omenească și istoria, nu aparțin firii omenești. Întreaga tradiție și învățătură patristică vede patimile ca mișcări și fapte străine de viața sufletului cea după fire... fiindcă în firea omului pe care Dumnezeu a făcut-o nu există nimic rău” (An. Keselopoulos, Patimi și virtuți în învățătura Sfântului Grigorie Palamas, p. 23, ed. Domos, Athena 1982).

Unul mai devreme, altul mai târziu, oamenii văd și recunosc înșelăciunea închipuirii demonice și minciuna făgăduințelor ei. Atunci aleargă la Iubitorul de oameni și Multmilostivul Stăpân, Care, prin întruparea Lui și întemeierea Bisericii Lui, ne dă posibilitatea mântuirii, a izbăvirii și a învierii noastre, mai întâi duhovnicești, prin dobândirea Duhului Sfânt și apoi și a celei trupești la Cea de-a doua Lui Venire. Atunci începe omul să lucreze sfintele porunci ale Domnului și să se roage, încercând să-și scoată din minte toate închipuirile demonice, înșelări, rătăciri și minciuni cu care s-a umplut și să pună în loc pe Dumnezeu și sfânta și mântuitoarea Lui voie. Această lucrare, a-și lumina cineva mintea lui întunecată și a o aduce de la moarte la viață este arta artelor și știința științelor, este cea mai importantă, cea mai semnificativă și mai esențială lucrare a vieții lui.

Această lucrare ne-o învață Domnul și, urmându-L pe El, Sfinții Apostoli și toți sfinții cu viața lor, cu faptele lor și cu sfintele lor scrieri. Toate operele sfinților Părinți nu sunt nimic altceva decât un comentariu tâlcuitor la Sfintele Evanghelii și decât o descriere a lucrării și experienței lor duhovnicești pentru folosul fraților lor.

Îl vedem pe Domnul după Botez că iese în pustiu unde a postit timp de 40 de zile și a primit ispite de la diavolul, ca să ne arate drumul pe care avem să mergem și noi în această viață. Un drum al nevoinței, al postului, al trudei trupești și duhovnicești, dar și al înfruntării războiului necontenit al demonilor cu multele lor mașinații și curse. Care uneori ne îmboldesc spre lăcomia pântecelui – iubirea de plăceri – „spune să se facă pietrele acestea pâini”, alteori să-L ispitim pe Dumnezeu, prin faptul că Îi cerem lucruri care slujesc numai slavei noastre deșarte - „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te de aici jos” – și alteori ne cer să ne supunem lor, profitând de iubirea noastră de slavă și de lăcomia noastră – toate aceste Ți le voi da Ție dacă vei cădea înaintea mea și Te vei închina mie” (Mt. 4, 1-11). Și toate aceste ispite Domnul le înfruntă cu sabia Duhului, Cuvântul lui Dumnezeu. Cel care cunoaște cuvântul lui Dumnezeu și l-a însușit, înțelege imediat meșteșugirile celui rău și nu se înșeală. Fiindcă așa cum ne spun Părinții, premisa de bază a luptei duhovnicești este recunoașterea ispitei. Că adică acest cuget sau acest fapt este de la ispită, provine de la ispită. 

(Arhimandritul TihonTărâmul celor vii, Sfânta Mănăstire Stavronichita, Sfântul Munte, 1995)

De la același autor

Ultimele din categorie