Iubește mai întâi pe Dumnezeu, apoi pe părinții tăi. Stăpânește-ți patimile tale până la sfârșitul vieții.

Cel care se smerește, acela va fi înălțat de Dumnezeu și în viața prezentă, fiindcă are sălășluit în el harul lui Dumnezeu, fiindcă devine mai înalt decât patimile și cursele diavolului, fiindcă trăiește o viață odihnită și neabătută, ajungând la fericita odihnă.

Cel ce are dragoste niciodată nu mâhnește și nu amărăște pe celălalt mai mic decât el, ci îl înconjoară cu dragoste ca un frate. Când cineva se amărăște și suspină, suspinele lui, le duce îngerul lui înaintea lui Dumnezeu. Cel care are dragoste nu rabdă ca din pricina lui să se întristeze altul sau să se mâhnească. Și dacă s-ar întâmpla vreodată să amărască pe cineva se va grăbi să ceară iertare și să se împace. Cel ce are dragoste este nobil, se poartă frumos și cu blândețe cu toți. Acestea trebuie să le facă creștinii, dacă vor să fie adevărați creștini.

O, monahule, ești dator ca soldat al Împăratului ceresc să urmezi Stăpânului tău, să imiți petrecerea lui. Acela este smerit, ascultător, gol, însetat, ocărât, biciuit și nimicnicit, Cel ce este vrednic de toată cinstea și închinarea. Și tu care ești vinovat de toată osânda cauți cinste și slavă, nevrednice? Să nu socotești că numai fiindcă ai pus rasa pe tine te vei duce în Rai, faptele mântuiesc pe om.

Să fii zăbavnic la vorbă și la rugăciune, să pui puține cuvinte. Să nu te răzbuni sau să urăști pe cel ce te-a păgubit cu ceva, să nu-l osândești, ci să-l compătimești și să-l iubești ca pe binefăcătorul tău. Să te gândești totdeauna la păcatele tale, să te osândești și să te ocărăști și să te vrăjmășești numai pe tine însuți. Să fii smerit, curat cu sufletul și cu trupul de orice întinăciune. Să fii blând, pașnic, dulce cu toți, bun, compătimitor, milostiv, înveșmântat cu toată dreptatea și adevărul.

Să te socotești pe tine mai rău decât toți oamenii, cum și ești cu adevărat. Înaintea lui Dumnezeu orice trup al nostru este ca o cârpă lepădată și nici stelele nu sunt curate înaintea Lui. Să nu-ți închipui niciodată, orice-ar fi, că ai ajuns la măsuri înalte, ci să-ți spui mereu: „Să știi, ticăloase suflete, că ai întrecut în păcate și pe demoni. Niciodată n-am făcut nici cea mai mică faptă bună. Vai de noi ce vom pătimi!” În acest chip să-ți smerești sufletul.