„Când împărtăşesc credincioşii”, povestea altădată părintele Iacov, „niciodată nu mă uit la feţele lor. Câteodată însă conştiinţa îmi spune să mă uit. Atunci văd unele chipuri transformate în câini, maimuţe sau alte animale. Chipul lor este îngrozitor. Văd însă pe unele liniştite şi senine care după ce se împărtăşesc strălucesc ca soarele.”

Odată i-a spus un preot care slujea împreună cu el:

„M-a ars Sfânta Euharistie!”

„Eu”, a răspuns părintele, „nu am simţit că mă arde”.

Alteori trăia atât de intens săvârşirea Sfintei Liturghii încât întinerea şi sufleteşte şi trupeşte. „Astăzi te-ai împărtăşit… vezi cum te simţi?” A spus odată unui fiu duhovnicesc. „Eu aşa mă simt întotdeauna. Hristos e în mine întotdeauna.”

(Minuni şi descoperiri din timpul Sfintei Liturghii, Editura Egumeniţa, 2000, p. 109)