Povestea minunii mele începe în ziua prăznuirii Sfântului Cuvios Antonie cel Mare în data de 17 ianuarie 2026, sâmbăta, când împreună cu fiica mea am participat la hramul bisericii „Sfântul Anton” Curtea Veche din București.  În cadrul Sfintei Liturghii, în timp ce mă rugam, am simțit o chemare a Sfântului Antonie să merg la el pentru rezolvarea problemei de sănătate pe care o aveam de mulți ani și care în ultima perioadă se accentuase. 

Sfântul Antonie a fost primul meu sfânt-prieten la care m-am rugat pentru prima dată în viața mea pentru promovarea examenului de bacalaureat. Povățuită de mama mea, am mers cu inima deschisă și m-am rugat împreună cu câteva colege de liceu. Sfântul Antonie ne-a ajutat și toate am avut reușită la examen. Anii au trecut și, odată cu ei au venit și încercări pe care cu ajutorul Sfintei Treimi, al Maicii Domnului și al Sfântului Antonie cel Mare am reușit să le trecem cu bine. Ori de câte ori aveam nevoie de rezolvarea problemelor de sănatate sau a altor probleme, mergeam la Sfântul Antonie cu nădejde că el mijlocește pentru noi și așa se și întampla.

În dimineața zilei de marți, 10 februarie 2026, m-am așezat, ca de obicei, la rândul format pentru închinare la sfintele moaște și icoana Sfântului Antonie cel Mare și m-am rugat Sfântului să mă ajute spunându-i: „Sfinte Antonie, tu m-ai ajutat de câte ori am avut nevoie! Tu ai vindecat boli grele, cancerul. Această problemă a mea este simplă pentru tine, te rog vindecă-mă că nu mai pot!”. Înainte să încep să mă rog la Sfântul Antonie, mă gândisem serios să merg să mă operez, deoarece orice tratament încercasem nu avusese rezultate, iar în ultima perioadă durerea ajunsese greu de suportat. 

De la biserica „Sfântul Anton” Curtea Veche, am plecat împreună cu fiica mea la hramul bisericii Oțetari din București: Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie. În această biserică pășisem pentru prima dată cu circa trei ani în urmă, tot de hramul Sfântului, la Vecernie, pentru a ne închina și a săruta moaștele Sfântului. Pronia Bunului Dumnezeu a făcut ca preotul slujitor de la această bisericuță să devină duhovnicul meu și al fiicei mele, astfel participând în ultimii doi ani la sfintele slujbe săvârșite aici. În timpul Sfintei Liturghii de hram din anul acesta, mă rugam la Sfântul Haralambie să facă o minune cu mine și să vindece afecțiunea de care sufeream. Imediat am simțit furnicături pe picioare, era o senzatie neobișnuită și am simtit în adâncul sufletului că este un ajutor primit de la Sfântul Haralambie. După-amiază m-am simțit mai bine, iar seara când am ajuns acasă, am observat cu bucurie că situația se îmbunătățise considerabil și mi-am dat seama că cei doi sfinți au mijlocit la Sfânta Treime și la Măicuța Domnului pentru vindecarea mea și le-am multumit din toată inima. 

Pentru că pe data de 12 februarie se cinstește icoana Maicii Domnului „Portărița”, am mers la biserica „Sfânta Cuviosă Parascheva” din cartierul Militari să mă închin și să sărut icoana. La această icoană mă închinasem pentru prima dată în data de 13 octombrie 2013 când a fost adusă și așezată cu mare cinste în biserică, un eveniment foarte frumos de care îmi amintesc cu drag. Am alergat într-un suflet să ajung, era aproape de închiderea programului. M-am așezat în genunchi și m-am rugat Măicuței Domnului să-mi tămăduiască rana trupească. Scriu cu lacrimi în ochi, cu emoție și cu recunoștință: mărturisesc că imediat am simțit un curent care a durat câteva secunde în apropierea ranei. Am lăsat un pomelnic pentru Sfântul Maslu și, la ieșire, un domn în vârstă din parohie m-a oprit și mi-a vorbit atât de frumos, mi-a urat atâtea binecuvântări cum nu auzisem până atunci încât am simțit să-i sărut mâna și am plecat de acolo fericită, parcă zburând și spunându-mi: „a tămăduit Măicuța Domnului ce mai era de tămăduit”!

De la aceste minunate întâmplări au trecut trei luni și sunt foarte bine în continuare. Îi mulțumesc Bunului Dumnezeu, Măicuței Domnului, Sfântului Cuvios Antonie cel Mare, Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie și tuturor sfinților și puterilor cerești că s-au milostivit și mi-au tămăduit rana trupească. 

În încheiere, doresc să transmit tuturor cititorilor să aibă credință că rugăciunile lor sunt ascultate, să-și deschidă inima și sufletul în fața sfinților – prietenii noștri, în fața Măicuței Domnului, Împărăteasa cerului și a pământului, care mijlocește la Domnul pentru noi și ne tămăduiește rănile trupești și sufletești!

(Mărturie primită pe adresa redacției de la O. din București)