Creştinismul nu poate să nu fie bisericesc

În biserică îl am pe Dumnezeu întrupat, într-un fel în care îl şi mâncăm şi-L bem pe Dumnezeu, respirăm şi Duhul Lui.

„Cred în Hristos, sunt legat de dragostea lui Hristos. Mă încred numai în Hristos, pe Care L-am cunoscut în biserică. Într-o anume clipă, căutarea sinelui autentic m-a condus în Athos. Acum, cu toa­te puterile sufletului meu, doresc să mă asemăn, chiar şi într-un grad mic, lui Hristos, deoarece întru Acesta îmi este mie viaţa autentică, veşnică, dumnezeiască. M-am oprit să mai caut.”

Rugându-se, părintele Sofronie nu căuta nici un sine neînţeles, nevăzut, impersonal, veşnic, nici un dumnezeu necunoscut, ci îl căuta pe Dumnezeu, Care există în biserică, cel Care, El însuşi Şi-a dat sufletul pentru întreaga existenţă. Căci scrie:

„O, Hristos, pe Care ni L-a dat Biserica! Nu desconsider nici un mijloc prin care am ajuns la unirea mea cu Hristos. Dar este oare cu putinţă să gă­sim undeva afară din biserică, cu o mai mare certitudine, aceste mijloace? În biserică îl am pe Dumnezeu întrupat, într-un fel în care îl şi mâncăm şi-L bem pe Dumnezeu, respirăm şi Duhul Lui; cu numele Său, cu cuvân­tul Său, cu puterea Lui săvârşim Tainele, iar Tainele acestea nu constitu­ie doar simple simboluri, ci realităţi adevărate. Şi toată experienţa aceasta mărturiseşte cât sunt de clare, de vădite.”

Nu-şi poate închipui viaţa departe de adevăratul Dumnezeu pe Care L-a cunoscut în biserică, biserică, care este însuşi trupul lui Hristos. Simte Biseri­ca Ortodoxă ca pe o bogăţie, tezaur duhovnicesc, şi nu poate pierde tot ceea ce este dumnezeiesc, ce i-a fost dat în biserică, precum Tainele şi precum teologia Sfinţilor Părinţi. Îi consideră pe părinţii care trăiesc în biserică ca pe rude ale sale şi nu se poate despărţi de ei. Într-un text minunat scrie:

„Creştinismul nu poate să nu fie bisericesc. Dacă cercetăm cu atenţie biserica, ca trup al lui Hristos şi ca fenomen istoric, ca societate a creş­tinilor... ce este deci ceea ce ne dă biserica - Tainele: botezul, pocăinţa, împărtăşirea, preoţia şi celelalte.

Din biserică, mereu, pe măsura posibilităţilor mele, devin moştenitor al tradiţiei măreţe care există în istoria umanităţii.

Prin biserică şi în biserică trăiesc continuu cea mai vie legătură cu Ioan Teologul, cu Pavel, cu Apostolii, cu Atanasie, cu Vasile, cu ceilalţi părinţi, cu Antonie şi cu Sisoe, cu Macarie şi cu Isaac, cu Maxim şi Simeon No­ul Teolog, cu Grigorie Palama, cu Serafim de Sarov. Aceştia sunt casnicii mei, rudele mele. I-am primit însă, în rânduiala bisericească pe toţi aceştia, în afara bisericii legătura cu ei se strică, se desface. Chiar şi într-o măsură mai mică, trăiesc aceeaşi viaţă cu aceştia. Prin biserică, transform în con­ştiinţa mea imaginea lor, din dragostea cea fără de margini a Celui răstig­nit pentru păcatele noastre, Hristos, chipul care întotdeauna, într-un mod blând, dar şi puternic, atrage sufletul meu. Şi, uite, toate acestea îmi dau puterea de a răbda multe tulburări iraţionale pe care le întâlnim în mediul bisericesc.”

(Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos și Sfântul Vlasie, Cunosc un om în Hristos: Părintele Sofronie de la Essex, traducere din limba greacă de pr. Șerban Tica, Editura Sophia, București; Editura Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2011, pp. 140-141)

De la același autor

Ultimele din categorie