Cu cât cineva urcă mai sus pe scara pocăinței, în aceeași măsură urcă pe treptele sfințeniei

Fiecare dintre noi este cu putință să guste o parte din sfințenie, căci nevoința și calea spre desăvârșita sfințenie trec prin anumite grade și stadii. Calea care duce la sfințenie și la desăvârșirea în Hristos este pocăința, deoarece „toți am păcătuit și suntem lipsiți de slava lui Dumnezeu”.

Neexperiența lucrării practice în viața duhovnicească naște la omul contemporan multe semne de întrebare, pe care le auzim continuu în întâlnirile și discuțiile noastre zilnice. Sfințenia, adică desăvârșirea după Dumnezeu în înțelesul ei esențial, aproape întotdeauna se explică greșit de către cei care se află departe de adevărata experiență...

Fiecare dintre noi este cu putință să guste o parte din sfințenie, căci nevoința și calea spre desăvârșita sfințenie trec prin anumite grade și stadii. Calea care duce la sfințenie și la desăvârșirea în Hristos este pocăința, deoarece „toți am păcătuit și suntem lipsiți de slava lui Dumnezeu”. Cu cât cineva urcă mai sus pe scara pocăinței, în aceeași măsură urcă pe treptele sfințeniei. Aceasta este și condiția adevăratei pocăințe, ca omul să redobândească harul dumnezeiesc, pe care l-a pierdut din pricina păcatului, sau a unei vieți seci, departe de credință și de cunoașterea lui Dumnezeu.

Dobândirea harului nu este ceva în parte, ci întregimea înfierii, pe care Hristos o dă credincioșilor prin Biserica Sa. Credincioșii pot, dacă vor, să participe la desăvârșirea după putere, pe care Părinții o împart în trei stări: curățitoare, luminătoare și desăvârșitoare. Starea a treia se numește și desăvârșire, sau nepătimire, sau cunoaștere dumnezeiască, sau dragostea de Dumnezeu. Se numește încă și sabat, adică odihnă, în care – precum Dumnezeu S-a odihnit în ziua a șaptea de lucrurile sale – și omul se odihnește de lucrările pocăinței.

(Iosif MonahulBătrânul Iosif Sihastrul. Nevoințe – Experiențe – Învățături, Schitul Lacu, 2001, p. 100)

De la același autor

Ultimele din categorie