Dacă îmi recunosc patimile, am șansa de a le îndepărta

Atunci când te mânii sau cazi în osândire, e firesc să te mâhnești, pentru că ai căzut, dar trebuie să te și bucuri, pentru că ți s-a dezvăluit neputința. Atunci te vei lupta ca să te izbăvești de ea.

Să te bucuri că greșești mereu, pentru că ești mândră și în felul acesta te smerești. „Dumnezeul meu”, să spui, „aceasta sunt eu! Ajută-mă! Nimic nu pot să fac dacă nu mă ajuți Tu!”.

Să nu deznădăjduiești! Când greșim, ni se descoperă sinele adevărat, îl cunoaștem și încercăm să ne îndreptăm. În felul acesta, înaintăm pe calea cea bună și nu trăim cu sentimentul fals că mergem bine. Eu mă bucur atunci când vreo neputință de-a mea se manifestă, când îmi ies patimile la iveală. Dacă nu ar ieși la iveală, aș crede că m-am sfințit, când, de fapt, semințele patimilor ar rămâne în inima mea. La fel și tu, atunci când te mânii sau cazi în osândire, e firesc să te mâhnești, pentru că ai căzut, dar trebuie să te și bucuri, pentru că ți s-a dezvăluit neputința. Atunci te vei lupta ca să te izbăvești de ea.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Volumul V. Patimi și virtuți, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Editura Evanghelismos, București, 2007, p. 22)

De la același autor

Ultimele din categorie