Care a fost cel mai mare dar al Maicii Domnului?

Da, frații mei! Într-adevăr, Preasfânta Fecioara Maria a fost împodobită de Dumnezeu cu toate darurile cele duhovnicești. Însă darul cel mai mare care i-a fost ei pricină de slavă și de cinste negrăită a fost darul smereniei. Fără de acest dar, toate celelalte daruri nu i-ar fi fost de niciun folos.

Toate darurile Preasfintei Fecioare Maria au atras mult asupra ei mila și îndurarea lui Dumnezeu. Dar care i-a fost ei mai mult ca toate pricină de slavă și de înălțare duhovnicească? Care credeți că a fost cel mai mare dar al Maicii Domnului?

Oare fecioria sau înțelepciunea sau sfințenia sau priceperea sau alte multe și nenumărate daruri pe care le avea?

Da, frații mei! Într-adevăr, Preasfânta Fecioara Maria a fost împodobită de Dumnezeu cu toate darurile cele duhovnicești. Însă darul cel mai mare care i-a fost ei pricină de slavă și de cinste negrăită a fost darul smereniei. Fără de acest dar, toate celelalte daruri nu i-ar fi fost de niciun folos.

Smerenia a fost pricină de slavă și de cinste Preacuratei Fecioare Maria mai mult decât toate darurile pe care le avea. Pentru smerenia ei, după mărturia Sfântului Duh, Domnul a căutat spre smerenia roabei Sale și a ridicat-o la atâta slavă și cinste, spre a fi laudată în cer de toate oștile cerești, și pe pământ fericită de toate neamurile.

Smerenia a fost cea dintâi pricină de înălțare și slavă pentru toți sfinții lui Dumnezeu. Smerenia a înălțat pe Avraam și l-a facut pe el prieten al lui Dumnezeu și tată al multor neamuri, căci se socotea pe sine a fi pământ și cenușă. Smerenia l-a înălțat pe Iosif și l-a făcut pe el mai mare peste țara Egiptului.

Smerenia l-a facut pe Moise cel gângav la limbă, povățuitor și legiuitor peste tot poporul lui Israel. Căci se socotea pe sine nevrednic de această slujbă și ruga pe Dumnezeu să trimită pe altul la scoaterea lui Israel din robia Egiptului.

Smerenia l-a arătat pe David a fi după inima lui Dumnezeu, căci se socotea pe sine vierme și nu om. Cu smerenia a strălucit marele Daniil prorocul, cei trei tineri, marele proroc Isaia și mai mult decât toți, dumnezeiescul Ioan Botezătorul, care nu se socotea pe sine vrednic de a dezlega cureaua încălțămintei lui Hristos și care, pentru adâncimea smereniei lui, s-a învrednicit a fi martorul cel mai apropiat al Sfintei Treimi la Iordan și de a se numi de Însuși Hristos cel mai mare om născut din femeie.

Iar dacă acești sfinți mari ai lui Dumnezeu au arătat smerenie mare, apoi cine poate să înțeleagă câtă adâncime de smerenie a fost în inima Preasfintei Fecioare Maria, care, auzind și înțelegând de la Arhanghelul Gavriil că va zămisli de la Duhul Sfânt și va naște pe Fiul lui Dumnezeu, nu s-a înălțat cu inima sa, ci cu mare smerenie, socotindu-se pe sine o simplă roabă, a zis: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!

Aici cu adevărat a luat plinire cuvântul Scripturii care zice: Cine se va smeri pe sine, va fi înălțatIar Sfântul Efrem Sirul zice că: „În inima adâncă se va înălța Dumnezeu”.

Deci, după mărturia acestui sfânt părinte, toate darurile cele mai înalte pe cele smerite se reazimă. Apoi și la Preacurata Fecioara Maria, toate darurile cele înalte și duhovnicești cu care a fost împodobită de Dumnezeu s-au rezemat și au avut drept temelie veșnică, smerita ei cugetare.

Iubiții mei frați, spre a desluși mai luminat cele spuse despre smerenia Maicii Domnului, am să vă spun o istorioară. Se povestește că un vestit sculptor, a făcut, pe lângă alte statui vrednice de laudă și de mirare, și un minunat spic de grâu de care atârna un porumbel. Toți se mirau și se minunau de această uimitoare sculptură, deoarece se părea că în ea meștesugul nu urmează firii, ci o depășeste pe ea.

Dar era o taină nedezlegată, cum un spic care este așa de gingaș cu puterea, să poată țină pe el greutatea unui porumbel. Dezlegarea tainei însă arată și închipuiește pe Preacurata Fecioara Maria. Preasfânta Fecioara era aici închipuită printr-un fir de grâu, iar porumbelul era chipul Duhului Sfânt.

Spicul stătea aplecat de greutatea porumbe­lului, arătând, ca un simbol, smerenia cea mare a Preacuratei Fecioare Maria, care s-a aplecat cu multă dragoste și smerenie când Duhul Sfânt a venit peste ea și a făcut-o sălaș lui Hristos Dumnezeu.

Iubiții mei frați, după cum ați auzit, smerenia a fost pricină de slavă, de cinste și de înălțare la toți sfinții lui Dumnezeu și cu atât mai mult la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria. Dar să știți și să înțelegeți, că mai presus de toate a fost smerenia cea nemăsurătă a Domnului, Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-se până la moarte, și moarte de cruce.

Iar această nemăsurată smerenie a Domnului I-a adus Lui nemăsurată slavă și cinste și pentru aceea și Dumnezeu l-a preaînălțat și I-a dat Lui nume, care este mai presus de tot numele, ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cerești, al celor pământești și al celor de dedesubt.

Dar va zice cineva: „Ce este smerenia?”. La aceasta voi răspunde nu cu cuvintele mele, ci cu ale Sfântului Isaac Sirianul: „Smerenia este haina dumnezeirii, deoarece cu aceasta S-a îmbrăcat Dumnezeu, când a binevoit a veni în lume, și S-a îmbrăcat în firea noastră cea smerită”.

Iar dacă se va întreba cineva din ce se naște ea, vom zice ca Sfântul Ioan Scărarul, că din ascultare și din tăierea voii. Și dacă va zice cineva pentru care motiv smerenia este așa de mare, voi zice, pentru că numai ea poate ucide pe cel mai mare păcat, care este mândria. Pentru acest păcat, îngerii au cazut din cer și strămoșii noștri, Adam și Eva, au căzut din rai; căci, ascultând de șarpele diavol, li s-a nălucit a se face ca niște dumnezei.

Frații mei, vreau să vă spun că astăzi, mai mult ca oricând, acest mare păcat al mândriei a cuprins toată lumea. Fiecare dorește să fie mai mare peste alții și să-i robească și să-i stăpânească. Fiecare dorește să fie mai bogat decât altul; fiecare să fie mai cinstit, mai vestit și mai băgat în seamă decât altul. Fiecare dorește a se socoti mai înțelept decât alții. Fiecare se laudă că este mai iscusit în meserii și meșteșuguri.

Cine învață pe cel sărac să ia pâinea de la gura copiilor și să-și cumpere televizor și video, spre a-și închipui și el că este asemenea cu cei avuți? Nu mândria?

Cine învață pe femei și pe fete să muncească luni și ani de zile, nu spre a-și cumpăra cele de nevoie vieții, ci spre a-și cumpăra rochii la modă și încălțăminte luxoasă și alte lucruri deșarte, care nu țin nici de foame, nici de frig? Oare nu mândria?

Cine învață pe cel sărac, care are casă de copii, să se sârguiască cu mai multă trudă spre a le face la toți haine luxoase și de mult preț, spre a-i face să fie în rând cu lumea? Nu mândria?

Cine face pe fetele și pe femeile cele ușoare să se dreagă pe fețe cu pudră și cu alte unsori și să-și vopsească unghiile spre a arăta mai tinere și mai frumoase? Oare nu mândria și slava deșartă, care este fiica cea dintâi a mândriei? Vor să fie cu orice preț în rând cu lumea și nu aud pe Apostolul Iacov, care zice: Lumea, în cel rău zace; și iarăși: Cine se face prieten cu lumea, se face vrăjmaș lui Dumnezeu.

Cine învață pe cei neînvățați să defaime pe cei cu adevărat învățați? Nu mândria? De unde vin bătăile, ambițiile, laudele, pricinile, tulbu­rările și vrajbele între oameni? Nu din mândrie? Că fiecare se socotește mai tare decât altul și mai drept. Au nu din mândrie?

O răutate fără margini! Cine mai cunoaște azi răutățile tale? Și cine se mai ostenește astăzi să alunge această ciumă sufletească din inima sa?

Frații mei, iată pentru care pricină sfânta smerenie este cea mai vestită din toate virtuțile, pentru că numai aceasta poate să le păzească pe toate și fără de ea, toate sunt nimic. Să știți și să țineți minte că numai această singură virtute, smerenia, poate în vremea morții să mântuiască pe om, după cum zice unul din sfinții Filocaliei.

De aceea și Mântuitorul nostru, pe cei smeriți cugetători îi fericește cel dintâi, zicând: Fericiți cei săraci cu duhul, că acelora este Împărăția Cerurilor. Căci cel ce are smerenie în inima sa, măcar de ar avea toate faptele bune, pururea se socotește pe sine sărac și că, înaintea lui Dumnezeu, nu a făcut nimic bun.

Deci, frații mei, să nu uitați cât de mare este darul smereniei și câtă slavă și fericire aduc omului aceasta slavită și prea mare virtute. Amin.

(Ne vorbește Părintele Cleopa, vol.8, Editura Episcopiei Romanului, 1999, pp. 80-85)

De la același autor

Ultimele din categorie