Dumnezeu arată toată mila Lui și toată compătimirea față de cel care se pocăiește

Din pricina acestei iubiri nesfârșite a lui Dumnezeu față de omul căzut și din pricina firii schimbătoare și a dispoziției iubitoare de păcat a omului, sfânta noastră Biserică a consfințit pocăința ca o taină necesară pentru mântuire. Domnul nostru, întemeind Biserica Lui, a dat ucenicilor Lui și urmașilor lor harisma „de a dezlega păcatele. Luați Duh Sfânt, cărora veți ierta păcatele iertate vor fi, iar cărora le veți ține ținute vor fi” și „Câte veți lega pe pământ vor fi legate și în ceruri și câte veți dezlega pe pământ vor fi dezlegate și în cer”.

Întregirea și desăvârșirea pocăinței o aflăm în noua perioadă a harului, epoca lui Hristos. Propovăduirea pocăinței, care a început cu dumnezeiescul Înainte Mergător, propovăduitorul botezului pocăinței spre iertarea păcatelor, a ajuns la culmile ei când Hristos a fost înălțat pe Cruce oferind jertfa Lui răscumpărătoare pentru noi, vestind acum oamenilor de pretutindeni să se pocăiască[1]. Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați (de povara păcatelor) și Eu vă voi odihni pe voi[2]Nu am venit să chem pe drepți, ci pe păcătoși la pocăință[3] și pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară[4] a propovăduit HristosPocăința în perioada harului nu cunoaște limite, în acord cu porunca Domnului nostru către corifeul apostol, iertarea păcatelor nu se dă celui ce vrea să se pocăiască până la șapte ori, ci de șaptezeci de ori câte șapte[5]adică nedeterminat, la nesfârșit.

Din pricina acestei iubiri nesfârșite a lui Dumnezeu față de omul căzut și din pricina firii schimbătoare și a dispoziției iubitoare de păcat a omului, sfânta noastră Biserică a consfințit pocăința ca o taină necesară pentru mântuire. Domnul nostru, întemeind Biserica Lui, a dat ucenicilor Lui și urmașilor lor harisma de a dezlega păcateleLuați Duh Sfânt, cărora veți ierta păcatele iertate vor fi, iar cărora le veți ține ținute vor fi[6] și Câte veți lega pe pământ vor fi legate și în ceruri și câte veți dezlega pe pământ vor fi dezlegate și în cer[7].

În episodul cu femeia păcătoasă care, pocăindu-se, I-a spălat picioarele cu mir[8] a arătat Domnul nostru toate milele Lui și toată compătimirea față de cel care se pocăiește. Atotdragostea Lui s-a manifestat încă și mai mult în cazul femeii prinsă asupra faptului de adulter, când a rostit acele dulci cuvinte ale compătimirii: Nici Eu nu te osândesc[9]!

(Gheron Iosif VatopedinulCuvinte de mângâiere, traducere de Laura Enache, în curs de publicare la Editura Doxologia)

[1] Fapte, 17, 30.

[2] Mt. 11, 28.

[3] Mt. 9, 13.

[4] In.6, 37.

[5] Mt. 18, 22.

[6] In. 20, 23.

[7] Mt. 18, 18.

[8] Lc. 7, 37-50.

[9] In. 8, 3-11. 

De la același autor

Ultimele din categorie