„Nu mă rog pentru ca durerile să plece, ci pentru ca tu să le preţuieşti corect şi să le înţelegi”

Cea mai grea stare în care poate ajunge un om este cea în care se simte părăsit de Dumnezeu dar, cunoscând neputinţa noastră şi viclenia vrăjmaşului în astfel de momente, Domnul nu îngăduie acest rău pentru mult timp.

Durerile sunt crucea care arde păcatele pe care noi nu le recunoaştem a fi păcate. Şi de aceea trebuie să mulţumim milosârdiei lui Dumnezeu, trimisă nouă prin dureri. Fiecărui creştin îi revine să treacă prin focul păcatelor şi e uşor de înţeles aceasta, căci nu există om care să fi trăit şi să nu fi greşit. De asemenea, printre urmările păcatelor se află şi bolile. Nu mă rog pentru ca durerile să plece, ci pentru ca tu să le preţuieşti corect şi să le înţelegi.

Comoara trebuie împărţită, dar cu chibzuinţă, nu oriunde, ci în Biserică, în mâini de nădejde. Nu merită să crezi în născocirile omeneşti, cum că sănătatea ta este în mâinile lor şi că ştiinţa şi capacităţile lor pot trece peste hotărârea lui Dumnezeu. Chiar tu însuţi ai devenit cu timpul mai atent. Şi aceasta arată că îngerul tău păzitor este cu tine şi te povăţuieşte la nevoie.

Cea mai grea stare în care poate ajunge un om este cea în care se simte părăsit de Dumnezeu dar, cunoscând neputinţa noastră şi viclenia vrăjmaşului în astfel de momente, Domnul nu îngăduie acest rău pentru mult timp. Iar faptul că mândria s-a risipit s-a făcut tot din mila lui Dumnezeu. Fereşte-te de tristeţe şi de deznădejde, căci această vrăjmăşie e ştiută.

(Arhimandritul Ioan Krestiankin, Povăţuiri pe drumul crucii, Editura de Suflet, Bucureşti, 2013, pp. 35-36)

De la același autor

Ultimele din categorie