Numai în Lumină vedem praful așezat pe suflet

Așa cum arată Sfântul Teofan Zăvorâtul, atâta timp cât o cameră se află în întuneric, nu-i vedem murdăria; dar dacă o luminăm puternic, vom vedea fiecare firișor de praf. La fel este și pentru cămara sufletului nostru.

Legătura dintre pocăință și venirea „Luminii celei mari” este foarte importantă. Căci este imposibil să-ți vezi păcatele înainte de a vedea lumina lui Hristos. Așa cum arată Sfântul Teofan Zăvorâtul (1815-1894), atâta timp cât o cameră se află în întuneric, nu-i vedem murdăria; dar dacă o luminăm puternic, vom vedea fiecare firișor de praf. La fel este și pentru cămara sufletului nostru. Ordinea nu este: întâi să te pocăiești și apoi să vezi lumina lui Hristos, căci numai când intră lumina Lui în viața noastră începem cu adevărat să ne înțelegem păcatul.

„Pocăința, spune Sfântul Ioan de Kronstadt (1829-1908), înseamnă să știi că există o minciună în inima ta”; dar nu poți sesiza prezența minciunii fără să ai deja un simț al adevărului.

Reluând cuvintele lui E. I. Watkin, „Păcatul este umbra aruncată de lumina lui Dumnezeu atunci când este primită de o voință atașată de orice se opune luminării sufletului. Așadar, cunoașterea lui Dumnezeu face să se nască în noi simțământul [conștientizarea, recunoașterea] păcatului, și nu invers”.

Cum spunea Avva Matoi: „Cu cât se apropie omul de Dumnezeu, cu atât se vede pe sine mai păcătos”. Părinții pustiei găseau că nimeni nu ilustrează mai bine această lege duhovnicească decât profetul Isaia (6, 1-5), care începe prin a-L vedea pe Domnul pe tronul Său și a-i auzi pe Serafimi cântându-I: „Sfânt, Sfânt, Sfânt”, și abia apoi, după această viziune, exclamă: „Vai mie! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate!”.

(Episcopul Kallistos WareÎmpărăția lăuntrică, Editura Christiana, 1996, p. 50)

De la același autor

Ultimele din categorie