Și credința, și cultura înnobilează. O cultură adevărată secondează credința. Credința mântuiește, deci înnobilează, pentru că mântuirea înseamnă și înnobilare, și la fel și cultura: aducând în față niște valori deosebite, valorile acelea lucrează pe om spre bine. Însă trebuie să fii selectiv și să găsești ceea ce ne poate ajuta.

De pildă, noi avem doi scriitori preoți: unul este părintele Gala Galaction. Despre el s-a spus (s-a hirotonit pe la 40 de ani) că, într-un fel, a fost preot înainte de a fi uns preot, pentru că a scris ca un preot și că, de fapt, după aceea a devenit preot. Și a scris mai departe, frumos și bine; a scris ziditor de suflet.

La fel, un preot greco-catolic, părintele Ion Agârbiceanu, care iar a scris lucruri foarte frumoase din tinerețea lui și ca preot; toată viața a scris lucruri deosebite, lucruri moralizatoare.

Dar nu numai scriitorii preoți au scris frumos; și alții scriitori și poeți au scris frumos. Așadar, în măsura în care cunoaștem lucruri de valoare, putem să ni le împropriem. Eu sunt un om care iubește cultura; pe mine două lucruri m-au ajutat în viață: credința în Dumnezeu și cultura, și pe amândouă le recomand. Nu le recomand separat, adică numai credința sau numai cultura, ci le recomand împreună: credința în Dumnezeu și cultura, pentru oamenii care pot fi și oameni de cultură. Însă trebuie să se evite cultura care nu-i cultură, „cultura” mincinos numită astfel, adică o cultură care sapă, care dărâmă. (Arhimandritul Teofil Părăian)

(Duhovnici români în dialog cu tinerii, Editura Bizantină, București, p. 88)