Oamenii care nu mor niciodată

Nu murim niciodată. Trăim de două ori: o existență mică, terestră, limitată, după care închidem ochii trupului și trăim celălalt mod de existență, viața sufletului.

Expresia „om mort” mi se pare nepotrivită. Mai corect ar fi să spunem, cred, „cel plecat”, adică cel plecat într-o altă lume, în existența căreia noi credem, bazându-ne pe Cuvântul lui Iisus care spune: „Eu sunt învierea și viața; cel care crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan 11, 25). Nu murim niciodată. Trăim de două ori: o existență mică, terestră, limitată, după care închidem ochii trupului și trăim celălalt mod de existență, viața sufletului. Aceasta este tragedia omului care trăiește voluntar în păcat, dar și fericirea lui, dacă ascultă de poruncile Domnului arătate în Biblie și propovăduite de Sfânta Biserică.

Așadar, omul este alcătuit din două elemente distincte: trup și suflet. După sfârșitul vieții omului, trupul se desface în elementele chimice din care a fost alcătuit, iar sufletului, în a patruzecea zi după despărțirea de trup, i se face judecata particulară, adică personală (Evrei 9, 27), după care este așezat într-un loc provizoriu, bun sau rău, până la judecata generală (I Tesaloniceni 4, 17). De aceea Biserica, în răstimpul celor 40 de zile de la moartea omului, în virtutea dragostei, se roagă Domnului, prin Sfinte Liturghii și parastase, pentru odihna și iertarea păcatelor lui.

(Un mare mărturisitor creștin: Preotul Constantin Sârbu, Editura Bonifaciu, București, 2008, p. 269)

De la același autor

Ultimele din categorie