Omul simplu este fără răutate și fără viclenie. El transformă în bine și răul, și urâtul. Are întotdeauna gânduri bune pentru ceilalți. Nu este prost, dar consideră că așa cum gândește el, tot astfel gândesc și ceilalți.

– Gheronda, dați-ne un exemplu!

– Nu v-am povestit despre acel Părinte Haralambie care a trăit mai demult la Mănăstirea Cutlumuș? Fusese bibliotecar, dar în cele din urmă l-au scos din această slujire, fiindcă niciodată nu încuia ușa la bibliotecă. „De ce aveți nevoie de chei la uși? Spunea el. Lăsați oamenii să citească cărțile!” Avea o asemenea simplitate și curăție, încât nu-i trecea prin minte că există și oameni care fură cărți.

Omul simplu, fiindcă are întotdeauna gânduri bune despre ceilalți, îi vede pe toți buni. Îmi amintesc și de un alt bătrânel, de părintele Teoctist de la Mănăstirea Dionisiu. Câtă simplitate avea! Într-o seară rămăsese împreună cu un monah la Karyes, la conacul mănăstirii. Noaptea târziu cineva a bătut la ușă și bătrânul Teoctist a alergat să deschidă. „Lasă-l, îi spune monahul, nu-i deschide la ora asta, ca să ne putem liniști!” „Și de unde știi cine este? Poate să fie chiar Hristos! Să-i deschidem!” Și s-a dus de a deschis ușa. Vedeți, omul simplu pune gândul cel bun înainte și întotdeauna ceea ce este bun așteaptă.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi și virtuți, Editura Evanghelismos, București, 2007, pp. 271-272)