Pe Iov averea nu l-a biruit, nu l-a despărțit de Dumnezeu
Ai auzit? Și nu pentru că era sărac sau necăjit, ci foarte bogat. Ce spune Scriptura? Era foarte bogat, cel mai bogat om de la răsăritul soarelui. Dar averea nu l-a biruit, nu l-a despărțit de Dumnezeu. Fiindcă iubea pe Dumnezeu mai tare decât averea.
De aceea a spus cu dreptate satana: Cutreierat-am pământul, Doamne, și toate cele de sub cer și iată sunt de față. Și ce-l întreabă Dumnezeu: Fost-ai pe la robul meu Iov? Că nu este nimeni asemenea pe pământ ca Iov, om temător de Dumnezeu și care foarte viețuiește cu dreptate. Apoi, când zice asta, Cel ce a făcut cerul și pământul, Cel ce cercetează inimile tuturor, când laudă pe un om, cine poate să zică ceva împotrivă? Că nu este nimeni pe pământ ca Iov, temător de Dumnezeu și foarte drept înaintea Mea. Ai auzit? Și nu pentru că era sărac sau necăjit, ci foarte bogat. Ce spune Scriptura? Era foarte bogat, cel mai bogat om de la răsăritul soarelui. Dar averea nu l-a biruit, nu l-a despărțit de Dumnezeu. Fiindcă iubea pe Dumnezeu mai tare decât averea. Nimic nu era la dânsul averea. Ca o cârpă lepădată era. Și aceasta a arătat-o istoria lui Iov.
(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Ne vorbește Părintele Cleopa - Vol. I, Editura Episcopiei Romanului și Hușului, Roman, 1995, pg. 5)
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro