„Părinte, cuvintele pe care Tu Mi le-ai dat Mie… şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, Eu le-am dat-o lor. Părinte, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi cei pe care Mi i-ai dat, ca să-Mi vadă slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea” (cf. Ioan 17, 5; 8; 24)

Pentru a contempla această slavă, trebuie să fim în această slavă. Altfel, nu o putem vedea. Pentru a ne da seama, chiar şi în mică măsură, de „Cine este Acesta?” (cf. Matei 21, 10) trebuie să ne facem ca El, rămânând în cuvântul Său. Cel care nu I-a urmat Lui în credinţă, care nu L-a iubit şi, prin urmare, nu a păzit poruncile Sale, nu poate pronunţa o judecată, întrucât n-are niciun temei pentru a-şi forma o opinie. Pentru a aprecia geniul unui om de ştiinţă sau al unui pictor, trebuie să fim instruiţi într-o oarecare măsură în domeniul ştiinţei sau artelor. Tot aşa şi în sfera Duhului. Numai atunci când viaţa noastră e întemeiată pe stânca cuvântului Său, primim un răspuns la întrebarea: „Cine este Acesta?” (cf. Matei 7, 24; 25).

(Arhimandritul Sofronie, Rugăciunea – experienţa vieţii veşnice, Editura Deisis, Sibiu, 2001, p. 99)