Postul este sporul casei, cheia sănătății și amintirea Raiului

Dacă postul, care constituie numai un element al întregului ciclu al ascezei, poate aduce atâtea bunuri duhovnicești, atunci lucrarea împreună a tuturor formelor care constituie asceza, ce fel de transformare a omului lucrează?

„Nu ne-ați vorbit despre reținerea de la mâncăruri”, a observat teologul.

– Se subînțelege, a răspuns Ascetul, din cele zise. Ne reținem de la anumite mâncăruri nu pentru că simțim repulsie față de ele, ca și cum ar fi spurcate, ci din motive pur ascetice, astfel că nu cădem în osânda ereticilor.

– Deci, a reluat teologul, consecințele acestei asceze se limitează la păstrarea neatinsă a neprihănirii sufletului?

– Nu, ele se extind mult dincolo de aceasta, a răspuns Pustnicul. Dacă „acest neam (de demoni) nu iese decât numai cu rugăciune și cu post” (Marcu 9, 29) și se are în vedere influența generală a satanei, devine evident cum consecințele ascezei cuprind întreg sufletul. Și, cu toate că încredințarea axiomatică a Domnului nostru Iisus Hristos soluționează definitiv chestiunea, totuși vă voi cita din memorie câte rețin din Sfântul Vasile cel Mare: „Fiindcă nu am postit, am căzut din paradis; să postim, deci, ca să revenim în el”.

Și alta: „Postul înalță rugăciunea la Cer, devenind un fel de aripă a ei în mersul spre cele de sus; postul este spor al caselor, mamă a sănătății, pedagog al tinereții, podoabă a bătrâneților, bun însoțitor în călătorii, colocatar sigur pentru conlocuitori”.

Și Sfântul Hrisostom: „Să iubim postul, căci este mamă a înțelepciunii și izvor a toată filosofia”.

Cum cântă de asemenea și Biserica noastră: „Postul taie de la inimă toată răutatea”.

Prin urmare, dacă postul, care constituie numai un element al întregului ciclu al ascezei, poate aduce atâtea bunuri duhovnicești, atunci lucrarea împreună a tuturor formelor care constituie asceza, ce fel de transformare a omului lucrează? Pentru încredințare întrebați și pe părinții sfinți de față, care negreșit cunosc mai multe decât mine...

– Drept învățați, frate sfânt, cuvântul adevărului venerabilei noastre Maici, Biserica, a zis Bătrânul Teolipt. Voi, Pustnicii, aveți o cunoaștere foarte adâncă în ce privește condițiile vieții sufletului, ca unii care trăiți mult mai aspru decât noi filosofia după Hristos și dați mărturie zilnic de aceasta prin conștiința voastră. De aceea v-ați învrednicit să vă bucurați încă de aici de eliberarea de patimi, „cu care ne-a eliberat Hristos” (Galateni 5, 1).

(Teoclit DionisiatulDialoguri la Athos. Volumul I – Monahismul aghioritic, traducere de Pr. Prof. Ioan I. Ică, Editura Deisis – Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul, Alba-Iulia, 1994, pp. 179-180)

De la același autor

Ultimele din categorie