„Vederea” lui Dumnezeu e nesfârșit mai bogată decât cunoștința, sau satisface nesfârșit mai mult toate trebuințele sufletului de intrare în legătură cu realitatea lui Dumnezeu, pentru că puterile sufletului sunt tămăduite prin împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. Această împlinire este condiția intrării în relația personală cu Dumnezeu, iar această relație împlinește toate trebuințele sufletului după o comuniune desăvârșită.

În acest sens, ele contribuie la vindecarea sufletului. Încă prin împlinirea poruncilor sufletul nostru a acceptat dialogul pozitiv cu Dumnezeu, răspunzând la apelul de iubirea al lui Dumnezeu. Acest răspuns al nostru aduce o nouă manifestare de iubire a lui Dumnezeu. Și așa se realizează dialogul dătător de sănătate și de viață, dătător de sens, de raționalitate pentru viața sufletului. Deschizându-se lui Dumnezeu prin împlinirea poruncilor Lui, Dumnezeu nu numai că e auzit sau văzut de suflet ca vorbindu-i din afară, ci Dumnezeu Se și sălășluiește în el. Un Dumnezeu care dă porunci e un Dumnezeu personal și îl ia pe credincios în serios ca persoană.

(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 390 la Sfântul Grigorie Palama, Cuvânt pentru cei ce se liniștesc cu evlavie, în Filocalia VII, Editura Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1977, p. 286)