— Ce credeţi despre rău? Este răul îngăduit de Dumnezeu întotdeauna?

— Rea nu poate fi decât persoana, precum numai ea poate fi şi bună. Dar numai persoana mărginită, deci creată poate fi sau bună sau rea. Dumnezeu cel necreat şi nemărginit nu poate fi decât bun, voind ca persoana să fie cu alte persoane.

Răul pe care şi-l poate face propria persoană creată şi mărginită constă în a se socoti că poate fi prin ea şi voieşte să fie numai ea, sau voieşte să fie deasupra tuturor. Răul constă în a se socoti cineva dumnezeu, nerecunoscând pe adevăratul Dumnezeu. Această voinţă vine din setea spre infinitate cu care este înzestrată persoana creată şi din putinţa ei de dezvoltare la nesfârşit. Aceasta-i dă iluzia că şi dacă nu e încă infinită în mod actual, va putea deveni aşa.

Cu cât o persoană e înzestrată cu mai bogate însuşiri şi puteri, cu atât iluzia de a fi sau de a deveni dumnezeu este mai mare. Diavolul este cel mai ispitit de iluzia că este sau poate fi dumnezeu, deoarece este înzestrat cu mai mari însuşiri şi daruri. Cu atât e prin urmare mai rău, voind să-i atragă pe toţi sub puterea lui.

Omul, mai puţin stăpânit de această iluzie, este cu atât mai uşor stăpânit de ea, cu cât se vede prin trupul său mai dependent de o lume materială pe care nu el a făcut-o, deşi legătura trupului cu lumea materială poate naşte în el şi ispite mai multe, dar de alt fel decât ispita mândriei, care e păcatul ce se opune cel mai mult lui Dumnezeu. Diavolul, nevând un trup dependent de o lume materială, pe care ar trebui să-l vadă primit de la alţii, poate să-şi închipuie că este forma individuală a cine ştie cărei esenţe ultime, nefiind creat de un Dumnezeu transcendent lui.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Ne vorbeşte Părintele Dumitru Stăniloae, vol. I, Editura Episcopiei Romanului, 1993, pp. 133-134)