Responsabilitatea duhovnicului şi îndatoririle fiilor duhovniceşti

Calea spre mântuire începe din momentul întoarcerii la Dumnezeu cu sentimentul şi conştiinţa propriei pieiri. Această conştiinţă ne obligă să căutăm un Mântuitor şi-i aduce pe mulţi în Biserică. Iar aici, pe pragul Bisericii, la izvorul mântuirii, stă prima piatră de poticnire pentru omul abia trezit la viaţa duhovnicească şi pentru duhovnicul care primeşte „pruncul duhovnicesc” spre educaţie.

Sarcina duhovnicului este măreaţă şi complexă. Măreaţă este şi răspunderea acestei ascultări, de a-şi însuşi moştenirea cea mare, chipul credinţei de neclintit, al nădejdii tari şi al iubirii evanghelice, ca prin acestea să doboare toate obstacolele care se ivesc în calea îndrumării fiului duhovnicesc după voia lui Dumnezeu. Primind la hirotonie crucea preoţească şi, odată cu aceasta, dreptul de a fi duhovnic, preotul primeşte şi poruncă de la Dumnezeu Care-i arată în ce chip să fie slujirea sa: Fă-te pildă credincioşilor cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credinţa, cu curăţia (I Timotei 4, 12).

Nu este însă uşoară nici îndatorirea fiilor duhovniceşti, căci lor li se pun înainte multe sarcini, dintre care cea mai importantă este libertatea mântuirii proprii. Calea spre mântuire începe din momentul întoarcerii la Dumnezeu cu sentimentul şi conştiinţa propriei pieiri. Această conştiinţă ne obligă să căutăm un Mântuitor şi-i aduce pe mulţi în Biserică. Iar aici, pe pragul Bisericii, la izvorul mântuirii, stă prima piatră de poticnire pentru omul abia trezit la viaţa duhovnicească şi pentru duhovnicul care primeşte „pruncul duhovnicesc” spre educaţie. Omul intră în Biserică însufleţit de noi sentimente şi se îndreaptă cu mintea direct spre Împărăţia Cerurilor, la înălţimea tainelor ascunse de perdeaua de neînlăturat a Descoperirii dumnezeieşti.

(Arhimandritul Ioan Krestiankin, Povăţuiri pe drumul crucii, Editura de Suflet, Bucureşti, 2013, pp. 14-15)

De la același autor

Ultimele din categorie