Rugăciunea inimii, slujbele Bisericii și Sfânta Scriptură

După ce mă rog cinci-şase ore, citesc Sfânta Scriptură şi mai ales cele patru Evanghelii. Te încredinţez frăţeşte că atât de mult mi se deschide mintea şi înţeleg atât de limpede, încât din multa umilinţă nu mai rezist. Las cartea şi plâng multă vreme.

Vreau să te mai întreb ceva, mai ales că tu eşti cu ştiinţă de carte. Citeşti Sfânta Scriptură?

– Ei, Gheronda, sigur că o citesc.

– Bine, o citeşti. Dar înţelegi ceva?

– Ceva înţeleg şi eu, deoarece ştiu puţină carte, după cum aţi spus.

– Dacă înţelegi, vezi înlăuntrul tău vreo schimbare?

– O oarecare schimbare, o oarecare umilinţă simt şi eu uneori.

– Vrei să-ţi spun cum citesc eu, cel neînvăţat, Sfân­ta Scriptură? După ce mă rog cinci-şase ore, citesc Sfânta Scriptură şi mai ales cele patru Evanghelii. Te încredinţez frăţeşte că atât de mult mi se deschide mintea şi înţeleg atât de limpede, încât din multa umilinţă nu mai rezist. Las cartea şi plâng multă vreme. Iar aceasta ţi-o mărturisesc, pentru că ai venit să afli dacă noi citim. Cine dă această luminare şi umilinţă? Nu este oare rugăciunea?

– Dacă este aşa, mă plec înaintea Sfinţiei Voastre, Gheronda. Numai că la noi la mănăstire avem multe ore de slujbă şi puţine ore de chilie.

– Aceasta mi-o spun şi călugării de la mănăstiri, pe care îi mărturisesc. Dar Dumnezeu nu este nedrept. Vei face la chilie atât cât poţi, îţi vei face canonul şi toate îndatoririle tale duhovniceşti, iar la slujbă să rosteşti necontenit rugăciunea. Mănăstirile au mai mult har, au sfinţi, au atâtea sfinte moaşte, iar când te rogi, primeşti mult har. Te luminezi, te umileşti, simţi înlăuntrul tău bucurie şi veselie. Dacă vei rosti neîncetat rugăciunea, va veni vremea când ţi se deschide mintea şi te vei desfăta atât de mult de rugăciune şi de înţelesurile slujbei, încât te vei minuna. Vei deveni un adevărat teolog. Acestea ţi le spun cu responsabilitate, în calitate de duhovnic. Căci din cele pe care mi le mărturisesc călugării, am văzut că ele sunt valabile numai pentru cei silitori, iar nu pentru cei nepăsători şi care umblă după voia lor.

Şi acestea discutându-le cu acel monah, i-am spus: „Hai, de acum să pui început bun!”. Apoi acela a plecat mulţumit şi folosit, după cum mi-a spus. Dar ca să nu-i descurajez pe ceilalţi care iubesc slujbele, le spun din experienţa de duhovnic că acei monahi din mănăstiri care nu neglijează slujbele, canonul şi ascultarea au o mare acoperire. Sunt plini de bucurie şi de pace.

(Monahul Iosif Dionisiatul, Starețul Haralambie - Dascălul rugăciunii minții, traducere și editare de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2005, pp. 209-210)

De la același autor

Ultimele din categorie