Vedeți, noi, aici pe pământ, culegem roadele gândurilor și dorințelor noastre. Dorințele noastre sunt rele și gândurile noastre sunt gânduri rele – bineînțeles, nu pot fi roade bune din asemenea gânduri. Iată, tot neamul omenesc culege roadele gândurilor și dorințelor. Domnul a spus despre a Doua Sa Venire: „Afla-voi oare credință?”. De aceea se cuvine, pentru că viața pe pământ este scurtă, să ne ostenim a ne înnobila trăsătura caracterului, deoarece cu trăsătura caracterului vom trece în veșnicie.

Aici ne putem schimba, dacă ne pocăim de toate faptele rele, de gândurile rele – dar, din clipa trecerii la cele veșnice, sufletul nu se mai poate îndreptăți a se ruga pentru sine. Nici eu nu am știut aceasta, dar mi s-a întâmplat odată că am simțit apropierea sfârșitului vieții și vedem că nu mă mai pot îndreptăți a mă ruga pentru mine; alții se pot ruga pentru mine, dar eu pentru mine nu mai am îndreptățire a mă ruga, pentru că s-a sfârșit vremea de a aduce pocăință.

Vedeți cât de grea e trecerea la cele veșnice... Când se trece la cele veșnice, ne rugăm fără încetare, dar în veșnicie nu mai putem face nimic pentru noi, doar semenii noștri mai pot face ceva pentru noi. Când suntem aproape de sfârșitul vieții și când trecem la cele veșnice, rugăciunile noastre, chiar dacă sunt făcute pe pământ, sunt primite de Dumnezeu. Dacă dorim binele semenilor și ne rugăm, ele se primesc – dar pentru mine nu mai am vreme, s-a sfârșit vremea de a aduce pocăință. Și în ce stare m-a găsit Dumnezeu, în aceea voi fi judecat!

(Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Pace și bucurie în Duhul Sfânt, Editura Predania, București, 2010, pp. 209-210)