În anul 1954, am fost invitat la București la un profesor universitar, Alexandru Mironescu, să vorbesc într-o sală, unde erau peste 50 de persoane, numai miniștri, generali, colonei, profesori, doctori, ingineri, farmaciști, numai oameni din clasa de sus. Era și părintele Daniil Tudor. El a aranjat ca să predic, împreună cu părintele Benedict Ghiuș și părintele Petroniu Tănase.

După ce-am intrat acolo, întâlnirea religioasă a început, așa cum se cuvenea, cu rugăciune. La un moment dat, se ridică o doamnă și spune :

- Prea Cuvioase părinte, eu nu pot pune în același cântar pe toți preoții!

- Dar cine ești dumneata de cântărești preoții? Ai stat pe scaunul lui Hristos?

- Dar, Prea Cuvioase, parintele cutare-i sfant, parintele cutare, care a fost la închisoare, a fost un sfânt, dar ceilalți preoți care nu poartă uniforma, care se bărbierese, care fumează, eu nu-i pot pune în același cântar.

- Dar, cine ți-a dat voie să-i pui în același cântar dumneata și să cântarești preoții? Că n-ai voie să cântărești pe nimeni, că zice așa Scriptura: „Nu judecați, și nu veți fi judecați” (Matei 7, 1). Eu pe nimeni n-am voie să judec, pentru că judecătorul nostru este Hristos.

- Vreau să vă spun, ca eu mi-am pierdut evlavia la unii preoți și eu cred că n-au toți același har.

- Rău ai gândit! Dumneata trebuie să știi că dacă ar fi așa cum zici, n-ar mai fi preoți pe fața pământului, fiindcă toți greșesc. Dar nu-i așa. Zice Sfântul Ioan Gură de Aur: A preotului este numai a deschide gura, și harul lucrează.

De vei vedea preot beat, căzut în șanț, du-te și-i sărută mâna și îndată te-ai umplut de harul lui Dumnezeu! Că nu se amestecă niciodată păcatele lui cu harul lui Dumnezeu, care l-a luat la hirotonie, că atunci n-ar mai fi har. Preotul nu lucrează în virtutea sa personală, ci în virtutea harului care l-a primit. Dacă n-a fost vrednic, la judecată ia mai mare muncă decât creștinii, că cei tari, tare se vor cerca; căruia i s-a dat mult, mult se va cere; și mai mult va fi bătută sluga aceea care a știut voia, decât cea care n-a știut (Luca 12, 48).

Dar acest lucru este al lui Hristos, nu-i al tău. Noi ne plecăm harului lui Dumnezeu, că ai auzit ce a spus Mântuitorul la popor. El, ca Dumnezeu, îi mustra pe cărturari și pe arhierei, dar poporului nu i-a dat voie să-i mustre. Ai auzit ce-a spus? Pe scaunul lui Moise și al lui Aaron au șezut cărturarii și fariseii, arhiereii și preoții; tot ce vă învăța ei să faceți, să faceți, că ei legea lui Dumnezeu învață, dar după faptele lor să nu faceți, că ei zic și nu fac (Matei 23, 2-3).

Evanghelia îți dă voie să faci ce zice preotul, când te învață de bine, iar dacă vezi la el ceva ca nu-i bun, nu face. Mântuitorul spune asta. Pentru că el are să dea seama înaintea lui Dumnezeu dacă n-a făcut, și eu am să dau seama înaintea lui Dumnezeu, dacă am auzit un cuvânt bun și nu l-am făcut. Dar nu le-a dat voie să judece, pentru că harul lui Dumnezeu nu se duce de la preot, numai dacă ai auzit ca l-a caterisit. Și când este caterisit, încă darul nu se ia. Atunci este ca un soldat care are la dânsul sabie, are pușcă, are pistol, dar n-are voie să le folosească, că i se ia numai administrarea harului, nu harul lui Dumnezeu, numai lucrarea harului. El, în ziua Judecății, tot ca preot se va judeca.

Ia să vă dau un exemplu: pune dumneata într-un castron de marmură un pumn de galbeni de aur și pune și cenușă. Ia o caldare de apă și toarnă peste ei. Ce se întâmplă cu cenușa? S-a amestecat aurul cu apa? A intrat cenușa în aur? N-a intrat. Aurul este altă fire și cenușa alta. După cum nu se amestecă aurul cu cenușa, așa nu se amestecă la preot păcatele lui cu harul care este dat de la Dumnezeu, măcar de ar fi el cât de păcătos.

(Ne vorbește Părintele Cleopa 7, Ediția a III-a, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2010, pp. 47-49)