Să nu ne ascundem gândurile în fața părintelui duhovnic

Nu te lenevi de rugăciunea ta şi să nu cleveteşti pe nimeni.

Mers-am odinioară la oarecine din Părinţi şi l-am întrebat pe el, zicând: „De va avea cineva vreun gând, şi se vede pe sineşi [deja] biruit, şi, de multe ori citind cele ce au zis Părinţii despre un gând ca aceas­ta, se ispiteşte a-l îndrepta pe acesta, dar nu poate cu niciun chip, ce este mai bine: a vesti gândul oarecăruia din Părinţi sau a se sârgui a face cele ce a citit, îndestulându-se cu a sa conştiinţă?" Răspuns-a bătrânul:

„Dator este a vesti la un om ce-l poate folosi pe el, şi a nu îndrăzni de sine, că nu poate cineva să-şi ajute luişi, mai vârtos atunci când de patimi este împilat. Că mie, zice, tânăr fiind, una ca aceasta mi s-a întâm­plat:

Aveam patimă sufletească şi mă biruiam întru dânsa; dar, auzind de Avva Zinon că pe mulţi, aşa având, i-a tămăduit, am voit să mă duc şi să-i vestesc lui, iar Satana mă împiedica, punându-mi în gând: «Că de vreme ce ştii ce eşti dator a face, fă precum citeşti. Şi dar ce mergi să osteneşti pe bătrâ­nul?» Deci, când mă sârguiam a merge şi a vesti lui, războiul se uşura de la mine prin meşteşugul vicleanului care-l uşura tocmai ca să nu mă duc, iar dacă mă supuneam a nu merge, iarăşi de patimi mă stăpâneam, şi aceasta multă vreme mi-a meşteşugit-o mie vrăjmaşul, nelăsându-mă a mă mărturisi bă­trânului, încă de multe ori am şi mers la bă­trânul vrând a-i spune lui cugetul, şi vrăjma­şul nu mă lăsa, aducând ruşine în inima mea şi zicând: «Că de vreme ce ştii cum trebuie să te tămăduieşti pe sineţi, ce trebuinţă este să mai spui şi altcuiva? Că doar nu te leneveşti pe sineţi, ştiind doar ce au zis Părinţii».

Acestea îmi punea deci în gând po­trivnicul, ca să nu arăt patima la doctor şi să mă tămăduiesc; iar bătrânul cunoştea cum că am gânduri, dar nu mă vădea, aşteptând ca eu să le mărturisesc pe ele; şi mă învăţa despre dreapta vieţuire, iar apoi mă slobo­zea. Iar mai pe urmă, plângând eu, am zis întru sinemi: «Până când, ticăloase suflete, nu voieşti a te tămădui? Alţii de departe vin la stareţul şi se tămăduiesc, iar tu nu te ru­şinezi, aflându-te aproape de doctor şi ne- mărturisindu-te?» Deci, înfierbântându-mă cu inima, m-am sculat şi am zis întru sinemi că, ducându-mă la bătrânul, de nu voi afla acolo pe cineva, voi cunoaşte că este voia lui Dumnezeu ca să-i vestesc lui gândul. Şi, ducându-mă eu, n-am aflat pe nimeni. Iar stareţul, după obicei învăţându-mă despre mântuirea sufletului şi cum se curăţă cine­va de gândurile cele spurcate, eu, de vreme ce m-am ruşinat şi nu i-am descoperit lui nimic, vrând eu a mă duce, sculându-se el, a făcut rugăciune şi mă petrecea, mergând înaintea mea până la uşa cea din afară. Iar eu, muncindu-mă de gânduri - a spune sau a nu spune bătrânului -, mergând încetişor- încetişor înapoi, iar acela întorcându-se şi văzându-mă muncit de gânduri, mă bate în piept şi-mi zice: «Ce ai? Şi eu sunt om». Iar aceasta zicând, mi s-a părut că mi s-a deschis inima şi am căzut pe faţă la picioarele lui, zicând: «Miluieşte-mă!» Iar stareţul mi-a zis: «Ce ai?» Răspuns-am eu: «Nu ştii ce am?» Răspuns-a acela: «Se cuvine ca tu să spui aceasta».

Iar atunci am spus lui cu ruşine cu de-amănuntul patima mea. Şi el mi-a zis: «Pentru ce mai demult te-ai ruşinat a-mi spune? Nu sunt şi eu om? Vrei însă să-ţi spun totuşi ceea ce ştiu? Nu ai oare trei ani de când vii aici având aceste gânduri şi nemărturisindu-le pe ele?» Iar eu mărturisind şi căzând iarăşi şi rugându-mă şi zicând lui: «Miluieşte-mă pentru Domnul», mi-a zis: «Du-te şi nu te lenevi de rugăciunea ta şi să nu cleveteşti pe nimeni. Deci ducându-mă în chilia mea şi nelenevindu-mă de rugăciu­ nea mea, cu darul lui Hristos şi rugăciunea bătrânului, nu m-am mai supărat de patima aceea.

(Everghetinosul, vol. 1-2, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, pp. 100-101)

Ultimele din categorie