„Sufletul care a pierdut harul tânjeşte după Stăpânul şi plânge ca Adam după izgonirea din Rai”

 

Sufletul lui Adam era desăvârşit în iubirea lui Dumnezeu şi cunoştea toată dulceaţa Raiului, dar era încă lipsit de experienţă, de aceea el n-a depărtat ispita Evei, cum a depărtat ispita soţiei sale mult încercatul Iov (Iov 2, 9-10).

Domnul ne iubeşte mai mult decât iubeşte o mamă pe copiii ei şi ne dă harul Duhul Sfânt, dar noi trebuie să-l păzim cu tărie, pentru că nu e nenorocire mai mare decât faptul de a-l pierde. Când sufletul pierde harul, el se mâhneşte tare şi se gândeşte: „Trebuie că l-am întristat pe Stăpânul”. În aceste minute de întristare, sufletul e ca şi cum a căzut din cer pe pământ şi vede toate întristările de pe pământ. Ah! Cum roagă atunci sufletul pe Domnul să-i dea din nou harul Său. Aceasta tânjire după Dumnezeu nu poate fi descrisă. Sufletul care a gustat dulceaţa Duhului Sfânt n-o poate uita; el însetează ziua şi noaptea şi se avântă nesăturat spre Dumnezeu. Cine va descrie dogoarea iubirii sale pentru Dumnezeu pe Care sufletul l-a cunoscut ca Părintelele său Ceresc? Sufletul nu va avea nici un minut de răgaz pe pământ, până când Domnul nu-i va da harul Său.

Sufletul care a pierdut harul tânjeşte după Stăpânul şi plânge ca Adam după izgonirea din Rai. Şi nimeni nu-l poate mângâia atunci, afară de Dumnezeu. Lacrimile lui Adam erau mari şi ele udau ca nişte pârâiaşe faţa, pieptul şi pământul de sub picioarele lui, şi suspinele lui erau adânci şi puternice: „Doamne, Doamne – se tânguia el – ridică-mă iarăşi în Rai!”.

Sufletul lui Adam era desăvârşit în iubirea lui Dumnezeu şi cunoştea toată dulceaţa Raiului, dar era încă lipsit de experienţă, de aceea el n-a depărtat ispita Evei, cum a depărtat ispita soţiei sale mult încercatul Iov (Iov 2, 9-10).

(Sfântul Cuvios Siluan AthonitulÎntre iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2001, p. 108)

De la același autor

Ultimele din categorie