Taina cuvântului primit şi taina persoanei

Cuvântul Bătrânului poate fi înţeles şi lucrat doar de cel căruia i s-a dat, el nu trebuie discutat cu alţii, nici comparat.

Rhema (se face o distincţie între Rhema şi Logos. Logosul este „Cuvântul lui Dumnezeu”, Iisus Hristos; Rhema este Cuvântul revelat al lui Dumnezeu, uneori numit „un cuvânt de la Cuvântul”. Exemplu în Evanghelia după Matei 4, 4: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt (rhema) care iese din gura lui Dumnezeu”) – cuvântul harismatic al avvei, aşteptat de ucenic – este, pe de o parte, cuvânt ce lucrează tainic, pentru că lucrarea lui înseamnă creşterea ucenicului în duhul însuşi al Părintelui, pe de altă parte, el este cuvânt de taină. Cuvânt de taină, pentru că fiecare ucenic se deosebeşte de ceilalţi. Fiecare este o taină de necuprins, de nedefinit, fiecare este mereu nou, fiecare este altfel decât celălalt. De aceea şi cuvântul dat de avva va fi diferit pentru fiecare ucenic în parte chiar în circumstanţe asemănătoare ale nedumeririi lor. Cuvântul avvei e cuvânt ce ţine cont de taina persoanei.

Avva Pimen l-a întrebat pe Avva Iosif, cel din Pustia Panefo: „Ce voi face când se apropie patimile? Să le stau împotrivă sau să le las să intre?”. Bătrânul Iosif i-a răspuns: „Lasă-le să intre şi luptă-te cu ele!” (Patericul, p. 117).

Întorcându-se în Pustia sketică, Avva Pimen a urmat sfatul Bătrânului. Venind însă în Pustia sketică un monah din Tebaida – un alt loc de retragere al pustnicilor –, a povestit fraţilor propriul său dialog cu Avva Iosif, cel din Pustia Panefo: „L-am întrebat pe Avva Iosif: «De se va apropia de mine patima, să îi stau împotrivă sau să o las să intre?». Şi mi-a zis: «Nu lăsa nicidecum să intre patimile, ci îndată să le tai»”.

Tulburat de cele auzite, Avva Pimen se întoarce la Avva Iosif, cerându-i lămurire: „Avvo, eu ţi-am încredinţat cugetele mele şi, iată, în alt fel mi-ai zis mie şi în alt fel tebeului”. I-a răspuns Bătrânul: „Nu ştii că te iubesc? Au nu tu îmi ziceai, ca însuţi ţie, spune-mi mie?”. A zis Avva Pimen: „Aşa este”. Atunci Avva Iosif îl lămuri de ce îi dăduse cuvânt diferit față de cel dat la aceeaşi nedumerire monahului din Tebaida: „De vor intra patimile şi vei da şi vei lua de la dânsele, mai iscusit te vei face, iar eu ca însumi mie ţi-am grăit. Dar sunt alţii cărora nici a li se apropia patimile nu le este de folos, ci îndată a le tăia pe dânsele au trebuinţă”.

Cuvântul Bătrânului poate fi înţeles şi lucrat doar de cel căruia i s-a dat, el nu trebuie discutat cu alţii, nici comparat, precum vedem în sfătuirea diferită a celor doi. După cum Bătrânul păstrează taina nedumeririi ucenicului, tot astfel ucenicul e dator a păstra taina cuvântului primit, a înţelege că acel cuvânt, de folos lui, poate răni pe celălalt, poate zădărnici sfatul de taină al Bătrânului.

Nu e vorba aici de o apreciere subiectivă, părtinitoare, a părintelui, ci de o evaluare nuanţată a posibilităţilor diferite, a măsurilor diferite, dar şi a stadiilor diferite în care se găsesc la un moment dat ucenicii.

Nu întâmplător Părinţii îndeamnă ucenicii să înţeleagă adâncimea şi importanţa tainei persoanei umane, chemată a lucra asemănarea cu Dumnezeu.

Un frate l-a întrebat pe Sfântul Pahomie (286-346): „Spune-ne ce vezi în vedeniile tale?”. Acesta i-a răspuns: „Păcătosul de mine, nu-i cer lui Dumnezeu să am vedenii. O mare vedenie este să vezi un om curat şi smerit. Cu adevărat, ce vedenie poate fi mai mare decât să-L vezi pe Dumnezeu cel nevăzut într-un om văzut, templu al lui Dumnezeu!”.

(Arhimandritul Nichifor Horia, Duhovnicia Patericului, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 88-91)

De la același autor

Ultimele din categorie