Părintele nostru contemporan, Paisie, a spus odată unor maici:

– Când cineva se fereşte de lucruri deşarte, automat gândurile lui se întorc la Dumnezeu. Este mai uşor pentru femei decât pentru bărbaţi să încerce să-I mulţumească lui Dumnezeu, din cauza inimii lor mai sensibile; bărbaţii sunt mai raţionali. Conduse de sentimente, femeile au mers spre Golgota şi spre Sfântul Mormânt, în timp ce bărbaţii se ascundeau. Dar femeile pot fi în pericol de a se pierde în lucruri mici, zadarnice. Este uşor să-ţi umpli inima cu mici deşertăciuni, astfel încât nu mai rămâne loc pentru Hristos. Este uşor să nu fii satisfăcut cu strictul necesar şi să doreşti în loc lucruri care sunt frumoase, împodobite, plăcute. Astfel ai prefera o mică floare pictată pe un pahar, o faţă de masă brodată, scaune sculptate... În acest fel inima se împrăştie. Nu-ţi irosi inima prosteşte.

– În viaţa lor de toate zilele, femeile iubesc foarte mult micile amănunte, ca de altfel şi în viaţa duhovnicească. Dar irosindu-şi energiile în lucruri mărunte, ele permit diavolului să-şi desfăşoare meticulos lucrarea sa distructivă. Nu vă lipiţi de lucruri trecătoare, ci doar de Dumnezeu. Nu vă pierdeţi într-un ocean de nimicuri; mai bine concentraţi-vă asupra lucrurilor importante ale luptei duhovniceşti şi nu deznădăjduiţi. După ce patimile mai mari sunt înfrânte, cele mai mici vor dispare şi ele. Nu trăiţi în trecut ori în greşelile copilăriei, căci noi căi apar mereu pentru toţi.

– Întotdeauna daţi slavă şi mulţumiţi lui Dumnezeu; nerecunoştinţa este cel mai mare păcat dintre toate şi cel mai mare păcătos este nerecunoscătorul.

(Arhimandritul Ioannikios, Patericul atonit, traducere de Anca Dobrin și Maria Ciobanu, Editura Bunavestire, Bacău, 2000, pp. 117-118)