Una dintre marile drame ale lumii moderne este că nu mai avem răbdare cu nimic; că am transformat Împărăția lui Dumnezeu într-un fast-food de mâna a doua, încercând să găsim totul gata preparat. La Dumnezeu nu e așa.
Cred în valorile acestea ale răbdării la marginea Împărăției. Din nefericire, unii înțeleg că a te culca la marginea lanului abia semănat înseamnă a dormi pe tine. E vorba de odihnă, în sensul pe care îl are la Dumnezeu, Care după creație Se odihnește, Își oferă Sabatul Său în ziua a șaptea. Adică o odihnă creatoare. O odihnă care tot timpul funcționează și crește în răbdare.
Este, dacă vreți, odihna părinților care-și știu copiii bine așezați în camera de noapte și, la sfârșit, când sting lumina în toată casa, se așază și respiră ușurați, odihnindu-se și ei de greutatea unei zile. Sau, și mai mult: odihna tatălui care așteaptă să-i crească fiul sau odihna mamei care așteaptă să-i crească fiica sau, zic eu, odihna maturului care așteaptă să ajungă bunic.
Aceasta nu înseamnă că stă pe loc, ci își crește înăuntru toate valorile necesare, pentru ca atunci când se va întâlni cu next generation [generația următoare] din viața lor să fie dispuși să-i învețe și pe ei să aștepte cu răbdare să devină o generație următoare.
Cred că aceasta este una dintre marile drame ale lumii moderne, că nu mai avem răbdare cu nimic; că am transformat Împărăția lui Dumnezeu într-un fast-food de mâna a doua, încercând să găsim totul gata preparat. La Dumnezeu nu e așa.
(Părintele Constantin Necula, Alexandru Rusu, Farmacia de cuvinte, Editura Agnos, Sibiu, 2014, p. 141)

Despre Părintele Constantin Necula
Constantin-Valer Necula a absolvit Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna“ din Sibiu și este doctor în teologie, specializarea catehetică-omiletică și pedagogie creștină. Este autor de volume de predici, de studii și articole de omiletică și catehetică dar și de cărți pentru copii și tineret. A tradus mai multe cărți și a scris articole în publicații din țară și străinătate. A semnat zeci de studii în limba română și în limbi străine - franceză, italiană, germană - si numeroase recenzii. A susținut 150 conferințe în țară și în străinătate și a participat la o serie de emisiuni de radio și de televiziune atât la posturi naționale cât și internaționale. ...