Cuvioasa Casiana Schimonahia, de la Schitul Casiana din Ceahlău (secolul XVII)

Această schimonahie era cu metania din Mănăstirea Topoliţa (Târgu Neamţ). Deci, retrăgându-se pe Valea Bistriţei cu câteva ucenice, a sihăstrit mai întâi în pădurile Hangului. Apoi, adunând mai multe călugăriţe în jurul ei, schimonahia Casiana a întemeiat un mic schit de lemn pe valea pârâului Buhalniţa, numit „Schitul Casiana”, pe care l-a povăţuit duhovniceşte până la obştescul ei sfârşit. Nevoinţa maicilor din această sihăstrie era aceeaşi ca în toate sihăstriile din jurul Ceahlăului. Zilnic cântau cele şapte laude, în chilii citeau Psaltirea, mâncau o dată pe zi şi petreceau permanent în tăcere şi smerenie. Numele acestei schimonahii era cunoscut în toate satele de pe Valea Bistriţei, căci era o vestită maică duhovnicească şi rugătoare pentru toţi şi fiecare se folosea de nevoinţa ei.

Către jumătatea secolului al XVII-lea, Cuvioasa Casiana egumena s-a mutat în odihna lui Hristos, lăsând în urmă numeroase ucenice.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 226-227)