Cuviosul Gavriil Uric (Scriitorul), de la Mănăstirea Neamţ (secolele XIV-XV)

Vrednicul de pomenire monah Gavriil „Scriitorul” este numărat printre cei dintâi copişti de opere filocalice din ţara noastră şi unul din cei mai iscusiţi dascăli, miniaturişti şi caligrafi ai monahismului românesc.

Acest călugăr învăţat era fiul grămăticului Petru Uric, scriitor de acte (urice) domneşti de la curtea lui Roman Muşat şi Alexandru cel Bun. După ce învaţă la şcoala de grămătici de la Mănăstirea Bistriţa, ajunge cel dintâi scriitor şi grămătic la cancelaria Moldovei. Apoi, tatăl său făcându-se monah cu numele de „Paisie Uricul” la Mănăstirea Bistriţa, s-a călugărit şi fiul său, Gavriil, în obştea Mănăstirii Neamţ, dorind să slujească din tinereţe lui Hristos. Călugăria lor a avut loc între anii 1407-1415, sub egumenul Dometian, când s-a scris şi pomelnicul de la Mănăstirea Bistriţa. Pe fila 6 r, „zaceala 20” a pomelnicului ctitoricesc, scrie următoarele: „Pomeneşte, Doamne, sufletul robilor Tăi..., al monahului Paisie Uricul şi al fiului său, monahul Gavriil Scriitorul”.

Smeritul monah Gavriil, socotindu-se nevrednic de sfânta preoţie, şi-a închinat anii vieţii copierii de învăţături şi scrieri patristice, atât aghiografice, cât şi filocalice. Căci era înzestrat de Dumnezeu cu multă ştiinţă de carte, cu o frumoasă scriere şi cunoştea bine limbile greacă şi slavonă şi împodobea cărţile sale cu miniaturi dintre cele mai alese. Timp de aproape 40 de ani, monahul Gavriil Uric a copiat şi a împodobit în Mănăstirea Neamţ zeci de manuscrise. Dintre acestea se mai păstrează astăzi doar câteva: Evangheliarul (1429), cu text slavon şi grecesc şi cu neegalate miniaturi; Scara Sfântului Ioan Scărarul, Mărgăritarul Sfântului Ioan Gură de Aur, patru volume de Sbornice, cu extrase de învăţături patristice şi vieţi de sfinţi şi altele, care călăuzesc sufletul pe calea mântuirii.

Monahul Gavriil Uric este considerat cel dintâi dascăl, caligraf şi scriitor de opere filocalice din Moldova. Cercetând manuscrisele bizantine de la Mănăstirea Moldoviţa, aduse de Alexandru cel Bun din Constantinopol (Mănăstirea Studion), el întemeiază la Neamţ şi Bistriţa o vestită şcoală de caligrafi şi miniaturişti, formând numeroşi dascăli, grămătici şi scriitori de cărţi patristice şi de cult. Prin acest dascăl a pătruns duhul Sfinţilor Părinţi şi tradiţia bizantină în mănăstirile din Moldova. Ucenicii lui s-au răspândit, mai ales sub domnia lui Ştefan cel Mare, în toate mănăstirile din Moldova, ca: Bistriţa, Putna, Moldoviţa, Voroneţ, Probota, Tazlău şi la cancelariile domneşti.

Aşa a socotit smeritul monah Gavriil Scriitorul să slăvească pe Dumnezeu, să îmbogăţească Biserica Moldovei şi să ajute la mântuirea sufletelor omeneşti. Scriitor şi împreună lucrător, dascăl şi împlinitor al cuvintelor Sfintei Evanghelii, Cuviosul Gavriil este chipul monahului desăvârşit, care a îmbinat pe deplin ascultarea cu rugăciunea şi învăţătura cu fapta bună, în dragoste şi smerenie.

Săvârşindu-şi călătoria vieţii şi lăsând în Moldova numeroşi ucenici, Cuviosul Gavriil Scriitorul (Uric) şi-a dat sufletul cu pace în braţele lui Hristos, către jumătatea secolului XV.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 104-105)