Cuviosul Silvan Ieromonahul, de la Mănăstirea Râşca (†1579)

Ieromonahul Silvan era cu metania din Mănăstirea Bogdăneşti (Suceava), ucenic al episcopului Macarie de Roman. Risipindu-se acest lăcaş călugăresc şi înălţându-se în apropiere o nouă mănăstire de către Bogdan cel Orb (1512-1517), cuvioşii părinţi s-au strămutat aici.

Atunci s-a aşezat şi ieromonahul Silvan în noua ctitorie voievodală, dovedindu-se întru toate ascultător şi foarte râvnitor la cele dumnezeieşti. Era încă iubitor de linişte şi adeseori se retrăgea în pădurile de sub munţi, unde sihăstreau numeroşi pustnici.

În anii 1540-1542, înnoindu-se întreaga mănăstire de către Petru Rareş şi de episcopul Macarie de Roman cu numele de „Mănăstirea Râşca”, a fost rânduit egumen Cuviosul Silvan, căci era duhovnic vestit şi sporit în fapte bune. Până în vara anului 1542, egumenul Silvan s-a îngrijit de zidirea bisericilor şi a chiliilor. Apoi, adunând în jurul său peste 30 de călugări, a întemeiat o aleasă obşte monahală, cu duhovnici buni şi cu călugări caligrafi aduşi din Mănăstirea Neamţ. Rânduiala mănăstirii era aceeaşi ca şi în celelalte mănăstiri din Moldova. Utrenia la miezul nopţii, Sfânta Liturghie zilnică, spovedania şi împărtăşirea cu Trupul şi cu Sângele lui Hristos la trei săptămâni, masa o dată pe zi, afară de zilele de sărbătoare, şi ascultare în desăvârşită dragoste, cu rugăciunea lui Iisus.

Cuviosul Silvan încuraja, de asemenea, viaţa pustnicească din munţii Râşcăi unde, cu secole în urmă, se nevoiseră sihaştri sfinţi. El trimitea cele de nevoie cuvioşilor din pustie şi îi cerceta duhovniceşte, iar pe cei iubitori de linişte îi lăsa să se retragă în singurătate.

Aşa nevoindu-se Cuviosul Silvan, în anul 1548 s-a retras din egumenie şi s-a făcut schimonah. Apoi, mai trăind până în anul 1579 şi bineplăcând lui Dumnezeu, s-a mutat la cele veşnice, lăsând în urmă numeroşi fii duhovniceşti.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 175-176)