Episcopul Macarie al Romanului, ctitorul Mănăstirii Râşca

 

Văzând Schitul Bogdăneşti (Fălticeni) aproape în paragină, episcopul Macarie a zidit din temelie, cu ajutorul lui Petru Rareş, Mănăstirea Râşca, între anii 1542-1550. Biserica închinată Sfântului Ierarh Nicolae a fost apoi împodobită cu frescă în interior şi exterior, cu chilii şi şcoală mănăstirească. Acest mare ierarh a făcut din ctitoria sa o vestită obşte isihastă cu peste 60 de monahi, toţi lucrători ai rugăciunii lui Iisus, dintre care unii au ajuns să fie număraţi printre sfinţi. Cel mai cuvios ucenic al episcopului Macarie a fost „Ioan de Râşca, arhiepiscopul cel sfânt şi minunat”.

Episcopul Macarie al Romanului (†1558)

Acest venerabil ierarh al Bisericii lui Hristos a fost cel mai ales şi învăţat episcop al Romanului din secolul al XVI-lea. Era cu metania din Mănăstirea Neamţ, unde din copilărie se nevoise după voia lui Dumnezeu, ca ucenic al mitropolitului Teoctist II (1510-1528).

Văzându-l arzând pentru dragostea lui Hristos şi plin de întreaga înţelepciune, părintele său duhovnicesc, pe atunci egumen al marii lavre, l-a încredinţat celor mai buni dascăli şi duhovnici nemţeni. Astfel, timp de mai mulţi ani, monahul Macarie a deprins bine cunoştinţa Sfintei Scripturi şi limbile greacă şi slavonă. Iar de la cuvioşii călugări a deprins frica de Dumnezeu şi râvna de a sluji Biserica până la jertfă.

Învrednicindu-se de darul preoţiei, arhimandritul Macarie a devenit egumen al Mănăstirii Neamţ, în anul 1508, în locul părintelui său Teoctist, ales episcop al Romanului. Şi a povăţuit cuviosul lavra Neamţului timp de 23 de ani, făcându-se tuturor pildă de ascultare, blândeţe, înţelepciune şi statornicie. El a dat o mare dezvoltare şcolii catehetice şi de gramatică din mănăstire, în care s-au format zeci de duhovnici, egumeni, episcopi, dascăli şi cuvioşi sihaştri. Mulţi dintre ei se îndeletniceau cu rugăciunea lui Iisus, alţii cu copierea cărţilor de cult, precum era monahul Teodor Mărişescul, iar alţii traduceau operele Sfinţilor Părinţi, fiind buni cunoscători ai scrierilor patristice.

Vestea despre petrecerea şi înţelepciunea Cuviosului egumen Macarie se răspândise în toată Moldova şi mulţi îl aveau de sfetnic şi părinte duhovnicesc. Auzind de aceasta Petru Rareş, în primăvara anului 1531, l-a ales episcop al Romanului şi părinte sufletesc al familiei sale. Apoi l-a rugat să scrie Cronica Moldovei între anii 1504-1541, pe care a scris-o cu multă iscusinţă, căci nu era alt ierarh mai învăţat în ţară pe acea vreme.

Episcopul Macarie ducea o viaţă cu totul aleasă, în rugăciune, în post şi milostenie, purtând mare grijă pentru mântuirea sufletelor omeneşti. La episcopie a înfiinţat o şcoală de cateheţi pentru preoţi de mir şi a înnoit multe biserici prin sate. Apoi cerceta părinteşte pe credincioşi, sfătuind şi mângâind pe toţi. Pentru nişte fapte bune ca acestea, ucenicul său Eftimie, egumen de Neamţ, îl numea „preacuratul arhiereu şi dascăl al Moldovei”, iar alţii îi ziceau „preaînvăţatul episcop Macarie Cronicarul”.

Văzând Schitul Bogdăneşti (Fălticeni) aproape în paragină, episcopul Macarie a zidit din temelie, cu ajutorul lui Petru Rareş, Mănăstirea Râşca, între anii 1542-1550. Biserica închinată Sfântului Ierarh Nicolae a fost apoi împodobită cu frescă în interior şi exterior, cu chilii şi şcoală mănăstirească. Acest mare ierarh a făcut din ctitoria sa o vestită obşte isihastă cu peste 60 de monahi, toţi lucrători ai rugăciunii lui Iisus, dintre care unii au ajuns să fie număraţi printre sfinţi. Cel mai cuvios ucenic al episcopului Macarie a fost, desigur, „Ioan de Râşca, arhiepiscopul cel sfânt şi minunat”.

A doua ctitorie a episcopului Macarie a fost Catedrala episcopală din Roman, pe care domnul Moldovei o rezideşte din temelie, la îndemnul său, între anii 1542-1550. Tot cu sfatul lui s-a pictat catedrala, s-a format o frumoasă bibliotecă episcopală şi s-au copiat de către ucenicii săi mai multe opere ale Sfinţilor Părinţi.

După o nevoinţă duhovnicească de peste 60 de ani, din care 27 de ani ca strălucit păstor al „Mitropoliei Ţării de Jos”, evlaviosul episcop Macarie şi-a dat sufletul în mâinile Marelui Arhiereu Iisus Hristos, în toamna anului 1558, şi a fost înmormântat la Mănăstirea Râşca. Multă vreme, ucenicii săi i-au continuat, în Moldova şi Transilvania, nevoinţa şi opera sa.

(Arhimandrit Ioanichie BălanPatericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 160-162)

De la același autor

Ultimele din categorie