Epitrahilul nu și-l scotea aproape niciodată, pentru că de multe ori îl ridica de pe un om și îl punea peste altul, luând păcatele oamenilor, ușurându-i prin Taina Sfintei Mărturisiri. Mărturisirile pe care i le făceau oamenii le uita de îndată și astfel îi vedea buni pe toți oamenii și pentru toți avea gânduri bune, pentru că i se curățiseră mintea și inima. Odată, egumenul unei mănăstiri l-a întrebat:

- Părinte, care frate este cel mai curat din obște?

La care Părintele Tihon a răspuns:

- Părinte stareț, toți frații sunt curați.

Niciodată nu rănea pe vreun om, ci îi vindeca rănile cu balsamul dragostei lui Hristos. Spunea sufletului mâhnit: 

- Fiule, pe tine Hristos te iubește, te-a iertat. Hristos iubește mai mult pe păcătoșii care se pocăiesc și trăiesc cu smerenie.

Totdeauna punea accentul pe smerenie și spunea:

- Un om smerit are mai mult har decât mulți oameni, în fiecare dimineață Dumnezeu binecuvântează lumea cu o mână, dar când vede vreun om smerit îl binecuvântează cu amândouă mâinile Sale. Măi, măi, măi, fiule, cel ce are mai multă smerenie este mai mare decât toți!

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Părinți aghioriți. Flori din Grădina Maicii Domnului, Editura Evanghelismos, pp. 27-28)