Cuviosul Zosima Ieroschimonahul, de la Mănăstirea Secu (secolul XVI)

Ieroschimonahul Zosima este întemeietorul celei dintâi sihăstrii pe valea pârâului Secu, în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. În tinereţile sale, Zosima (Zosin) era un mic dregător (vistiernicel) la curtea domnului Moldovei. Apoi, auzind de petrecerea unor sihaştri îmbunătăţiţi pe valea pârâului Secu, aproape de Mănăstirea Neamţ ‒ precum Prohor, Veniamin, Chiriac, Visarion, Ştefan, Spiridon, Atanasie şi alţii ‒, a fost îndemnat de Duhul Sfânt să intre şi el în nevoinţa călugărească.

Deci, mult folosindu-se de sfinţenia vieţii acestor cuvioşi părinţi şi văzând că nu au în apropiere nici o biserică în care să slăvească pe Hristos, şi-a vândut toate averile sale ce le avea şi a întemeiat pe valea Secului primul schit numit „Schitul lui Zosima”, cu hramul „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”. În acest schit a primit îngerescul chip al schimniciei şi fericitul ctitor Zosin, primind numele de Zosima. Mai târziu, hirotonindu-se, a ajuns cel dintâi egumen al acestei smerite sihăstrii.

Nevoinţa Cuviosului Zosima şi a ucenicilor săi ajungând cunoscută până la voievodul Moldovei, Alexandru Lăpuşneanu, acesta a înzestrat schitul cu câteva danii şi hotarnice, între anii 1555-1568. Astfel, bineplăcând lui Dumnezeu şi povăţuind această sihăstrie peste 20 de ani, a adunat în jurul său o obşte de 30 de sihaştri care slăveau pe Hristos ziua şi noaptea. Unii dintre aceştia erau luminaţi cu multă învăţătură duhovnicească, precum ieroschimonahul Dosoftei, devenind renumiţi dascăli şi povăţuitori de suflete.

Ajungând la adânci bătrâneţi şi lăsând pe Dosoftei egumen în locul său, Cuviosul Zosima s-a săvârşit cu pace şi a fost aşezat lângă biserica zidită de el.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 172-173)