Cuviosul Ierarh Teotim II – devotat teolog și apărător al Ortodoxiei

Pe lângă lucrarea sa misionară, episcopul Teotim II era şi un devotat teolog şi apărător al Ortodoxiei Sfinţilor Părinţi. El a făcut dovada aceasta în răspunsul cerut de împăratul Leon I Tracul (457-474), în legătură cu hotărârile Sinodului IV ecumenic de la Calcedon şi cu alegerea patriarhului monofizit Timotei Allurus la Alexandria.

Cuviosul Ierarh Teotim II, episcop al Tomisului (a doua jumătate a secolului V)

Eparhia Tomisului avea în anul 458 un păstor nou, în persoana episcopului Teotim II. El era de neam trac, poate chiar din Dacia Pontică. Acest ierarh tomitan a continuat să-şi extindă jurisdicţia eparhiei sale, prin călugări şi preoţi misionari trimişi de la Tomis, până în inima Daciei Carpatice, pe o arie ce cuprindea atât Câmpia Dunării şi zona subcarpatică, cât şi sudul Moldovei. Această acţiune de creştinare a Daciei era deja începută încă din secolele II-III, în Banat, Oltenia şi Transilvania, prin coloniştii romani, iar în Munţii Buzăului, Vrancea, Bărăgan şi Moldova de sud, în secolul IV, prin călugării şi preoţii misionari daco-romani, veniţi din Eparhia Tomisului. Activitatea misionară de vestire a Evangheliei lui Hristos la sudul şi nordul Dunării era destul de puternică sub episcopul Teotim II.

Pe lângă lucrarea sa misionară, episcopul Teotim II era şi un devotat teolog şi apărător al Ortodoxiei Sfinţilor Părinţi. El a făcut dovada aceasta în răspunsul cerut de împăratul Leon I Tracul (457-474), în legătură cu hotărârile Sinodului IV ecumenic de la Calcedon şi cu alegerea patriarhului monofizit Timotei Allurus la Alexandria. Episcopul Teotim II scria că primeşte întru totul hotărârile Sinodului de la Calcedon şi cere depunerea ierarhului monofizit de la Alexandria. Răspunsul său în limba latină, foarte ortodox şi categoric, „se distinge prin simplitatea şi claritatea lui”.

Se pare că fericitul episcop Teotim II a avut o păstorire lungă la Tomis, încununată de multă izbândă, prin continuarea procesului de creştinare a „nomazilor sciţi” (huni), ale căror migraţii şi incursiuni făceau multe tulburări creştinilor autohtoni. După mutarea sa la cele veşnice, în ultimele decenii ale secolului V, scaunul Episcopiei Tomisului a fost ocupat de ierarhi ale căror nume ne rămân necunoscute. Jertfa lor însă nu a rămas zadarnică în acest colţ de pământ dac.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 42-43)