Îmi scrii despre ciocnirea neaşteptată cu sora... în Scriptură se spune: şi cei mai de aproape ai mei, departe au stătut (Ps. 37, 12). De altfel, şi fără Scriptură viaţa arată că orgoliul rănit îi îndepărtează unul de altul şi pe cei mai apropiaţi oameni.

Ce este de făcut? Cu toţii avem aceeaşi neputinţă, şi anume dorinţa de a ni se da întotdeauna dreptate, iar dorinţa aceasta şi pe ceilalţi îi supără, şi pe cei care o nutresc îi face vinovaţi înaintea judecăţii lui Dumnezeu, pentru că, zice Sfântul Isaac Sirul, în legea evanghelică îndreptăţirea de sine nu este îngăduită, ci se spune limpede şi de-a dreptul: cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i-l şi pe celălalt (Mt. 5, 39). Întemeindu-se pe legea evanghelică, toţi Sfinţii şi de Dumnezeu purtătorii Părinţi spun într-un glas că biruinţa împotriva oricărei ispite stă în smerenie şi răbdare. Să ne smerim şi să ne străduim să răbdăm şi noi, şi vom afla odihnă sufletelor noastre, după povaţa Domnului Însuşi, Care grăieşte: învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi afla odihnă sufletelor voastre (Mt. 11, 29). Pe deasupra, adu-ţi aminte de cuvintele pe care ţi le-a zis cândva părintele egumen A., cel de fericită pomenire: „Câtă vreme ne aflăm pe pământ, nu putem petrece fără necazuri; chiar dacă ne-am sui pe nori, nici acolo nu vom scăpa de necazuri, după mărturia Domnului Însuşi: în lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi: Eu am biruit lumea" (In 16, 33). Cuvintele acestea arată că în necazuri nu trebuie să deznădăjduim, ci să nădăjduim în ajutorul lui Dumnezeu, pe care şi trebuie să-l chemăm întotdeauna, sau mai bine zis să ne rugăm Domnului pentru el. (Sfântul Ambrozie de la Optina)

(Cum să educăm ortodox copilul, Editura Sophia, București, 2011, pp. 68-69)