- Un om care nu a cunoscut smerenia, dar vrea să se întoarcă la Dumnezeu, cum se poate întoarce? Ce trebuie să facă?

- Fraţii mei, la Dumnezeu nu există un trecut rău, din momentul în care este un prezent bun. Te-a iertat şi Dumnezeu. Dacă te-a iertat, te-a iertat definitiv. Numai să continui o viaţă bună, ca să meriţi într-un fel, cu harul lui Dumnezeu, această iertare. Nu se pune problema, e iertat. Avem atâtea cazuri. Avem pe Moise Arapul, care a fost tâlhar. Avem pe Varvar, care a fost tâlhar. Şi sunt sfinţi. Dar şi-au revenit, s-au căit amarnic. La Dumnezeu, dragii mei, dacă este inima smerită şi înfrântă, mare e mila Lui.

Eu am fost – iertaţi-mă că vă fac o confidenţă – eram în pădure, în pustie, şi am fost atacat de satana într-o formă foarte dură. Şi încercam un act de smerenie în faţa lui Dumnezeu, că “sunt nimic”…În sfârşit, mă forţam. Şi-am fost eliberat. Şi am zis – citind din Vieţile Sfinţilor – am strigat tare, fără să mă mai jenez, mă auzeau, poate, lupii: Mare mai e un om smerit în faţa lui Dumnezeu! M-am încurajat foarte mult şi am  văzut că harul lui Dumnezeu m-a ajutat, căci eu n-am putut să mă măsor câtă smerenie am. Căci nu m-am putut vedea mai puţin smerit decât toţi oamenii de pe lumea asta.

(Arhim. Ioanichie Bălan,  Ne  vorbeşte  Părintele  Arsenie (Papacioc), vol. I, Ed. Episcopiei Romanului,  1996,  pp. 95-96)