Dacă am fi ca vameșul (din Pilda vameșului și a fariseului) ‒ care nu lua aminte dacă alții sunt mai buni sau mai răi decât el, ci lua aminte numai la păcatele lui și zicea: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!” ‒, dacă fiecare dintre noi ar crede cu adevărat că este cel dintâi dintre păcătoși (așa cum spunem când ne împărtășim cu Sfintele Taine), atunci n-am mai avea nevoie să judecăm, să ne trufim, să scoatem la arătare lucruri ce nu trebuie puse la arătare.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Pentru cealaltă vreme a vieții noastre, Editura Deisis, p. 265)