Preacuvioase Părinte, ce înseamnă să trăiești într-o obște?

Dacă e în viața de obște, călugărului i se cere o viață mai înaltă, pentru că este lipsit de griji. În viața de obște e ca în familie. Eu, de exemplu, am ascultarea mea. Nu mă gândesc să-mi fac mâncare sau că-mi trebuie lemne. Fiecare din obște are ascultarea lui și starețul e „tatăl” nostru care ne cârmuiește. El se îngrijește de acestea. Dar e o împreună-lucrare, fiecare face câte ceva, nu stă nimeni degeaba. Aici toate sunt de obște. Nu poți să spui: acesta-i al meu, acesta-i al tău. Sunt toate ale noastre. Dacă plec de aici, nu iau nimic. Am venit la mănăstire cu o traistă în spate și tot cu aceea mă duc.

Atunci când unul nu-și împlinește ascultarea, cumva, suferă toți.  

Dar trebuie să și-o împlinească; dacă nu, înseamnă că nu știe de ce-a venit. Dar nu poți sta. Te-alungă locul. Totul depinde de stareț, cum rânduiește. Dacă starețul e duhovnicesc și pune rânduială în mănăstirea pe care o cârmuiește, ajută astfel și obștea să se mențină după rânduiala Sfinților Părinți. Dacă cumva starețul, din lipsă de oameni, le îngăduie una, alta, îi lasă mai de capul lor, doar ca să nu-i piardă, se cam strică viața de obște și nu-i bine.

În cartea sa, Gheron Iosif spune foarte clar celor care doresc să intre în mănăstire: „Dacă simți chemarea aceasta, să ai grijă ce mănăstire alegi și ce stareț alegi”. Deci, să deschizi ochii bine, căci după ce te-ai călugărit, s-a închis subiectul. Cumva, și tu trebuie să fii citit ca să faci o alegere bună. Dar poți să fii și un om cât de simplu. Îți dai seama dacă un stareț e duhovnicesc, îl simți prin rugăciunea lui, prin viața lui, prin trăirea lui. I se duce vestea. Despre om oricum se duce vestea, ori că-i bun, ori că-i rău. Îl dovedesc faptele. Nu trebuie să știi prea mult, să citești despre el. Îi vezi trăirile.