Jocul perfidului dușman al mântuirii rămâne același cu cel la care L-a supus pe Hristos Însuși (Luca 4, 1-13). Fiecare dintre noi avem propriul ținut al Carantaniei, în care diavolul ne oferă contrafacerile sale. Una dintre contrafaceri este teama de sfârșitul lumii.

Pentru că, așa cum au construit-o falșii profeți ai lumii de acum, teama aceasta ține în ea doar frică de sfârșit, nu și de Judecata lui Hristos. Este o frică mediocră, anume construită să liberalizeze morala, să distrugă valorile familiei și ale societății. „Dacă tot vine sfârșitul, de ce n-am trăi clipa?” – este întrebarea născută din toată mărșăvia momentului. Un sfârșit fără Judecată e ca o frumusețe fără sfârșit, cum o definea Socrate, prin glasul lui Platon, adică o nelimitată criză estetică.

Atitudinea este mai mult decât periculoasă, este ucigătoare de suflet, suicidară. Contrafacerile ce ne înconjoară dovedesc, în orice domeniu s-ar propune ele, că suntem pe cale a-L contraface pe Dumnezeu, un soi de Moș Gerilă, ruginit și necesar doar pentru retrograzi.

(Părintele Constantin Necula, Ce va da omul în schimb pentru sufletul său?, Editura Agnos, Sibiu, 2013, p. 54)