Că tot lucrul bun cu osteneală și trudă se face, și fără osteneală nimic nu se săvârșește. Pentru aceasta zice Domnul că: „Împărăția Cerurilor se silește și silitorii o răpesc pe ea”, câți adică silesc firea lor și-și taie voile trupești.

Prin multă osteneală se află odihna; prin luptă și război, pacea; prin sudoare și trudă, cununile; prin plângere și lacrimi, bucuria și veselia; și prin urâciunea de sine, dobândești prea dulcea dragoste a lui Hristos.

Pentru aceasta, de multe ori în Paremii se mustră lenevirea și se laudă bărbăția și osârdia, că niciun bine nu face vreodată lenevirea. Nu este altceva mai cinstit și mai folositor decât fapta bună; și se cuvine s-o dorească toți și cu multă osteneală să o caute.

Însă pentru greutatea și asprimea ei, se lenevesc și se trândăvesc unii, își pun pe piept mâinile și își cruță cărnurile lor, zicând: „Mai bine este puțin și cu odihnă, decât mâinile pline cu necaz și chin”. Dar fiindcă nu este altă piedică la fapta bună decât numai cea mai de sus greutate, să ne îmbărbătăm să îndreptăm asprimea și așa dobândim fapta bună, și prin ea Cereasca Împărăție, căreia nu se învrednicesc decât numai câți se silesc pe ei, biruind voile trupești.

Cu această bărbăție pierdem iubirea de sine și toată greutatea ei, și gonim afară pe vrăjmașul acesta, și îndată intră în inima noastră dragostea lui Dumnezeu. La aceasta te ajuți prea mult cu pildele robilor lui Dumnezeu.

(Agapie Criteanul, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, pp. 313-314)