Originară din Antiohia Pisidiei, Marina era singura fiică a lui Edisie, preot păgân. După ce mama sa a trecut la Domnul, tatăl a dat-o în grija unei femei pentru a o crește și a o educa. Petrecându-și copilăria într-un sat în care majoritatea locuitorilor erau deja botezați, Marina a căpătat credință în Dumnezeu. Așa se face că, la vârsta de 12 ani, a și trecut la religia creștină, hotărând să rămână fecioară şi să-și închine întreaga viaţă lui Dumnezeu.

În paginile Sinaxarului citim că, într-o zi, pe când avea 15 ani, a plecat să vadă oile tatălui său, care păşteau pe câmp. În acel  timp, s-a întâmplat că eparhul Olimvrie din părţile Răsăritului, un prigonitor cumplit al creştinilor, mergea spre Antiohia Pisidiei.

Acesta a întâmpinat-o pe drum şi, văzând că este frumoasă la chip, s-a gândit să o ia de soție și să o ferească de chinurile care urmau, dar Sfânta Marina nici nu a vrut să audă de o astfel de propunere. Întrebată fiind unde locuiește şi care îi este numele, ea a răspuns:

„Marina mă cheamă, născută şi crescută în Pisidia. Și cred în numele Domnului meu. Dacă pentru mine El a răbdat cruce şi moarte, necruţându-Şi Sfântul Trup cel luat din Preasfânta Fecioară Maria, cu atât mai mult sunt eu datoare să mor şi să pătimesc pentru El, necruţându-mi cu nimic sănătatea şi păcătosul meu trup. Să nu socoteşti că mă vei înfricoşa cu îngrozirile tale. Iată, eu sunt gata spre toate muncile şi morţile tale, căci Acela spre care eu nădăjduiesc mă va întări“.

Pentru că a refuzat să renunțe la credința în Hristos, Olimvrie a poruncit să fie întinsă și bătută cu toiege, până când tot pământul se va înroşi de sângele ei, după care să fie trimisă în temniță. În cele din urmă, guvernatorul a condamnat-o pe Marina la tăierea cu sabia, luând astfel cununa muceniciei și dându-și sufletul lui Hristos în ziua de 17 iulie a anului 271.

Viața Sfintei Marina amintește faptul că, într-una din zilele în care sfânta era închisă, a intrat diavolul la ea, sub chipul unui balaur. Neînfricata muceniță a prins cu mâna demonul și, găsind un ciocan, l-a lovit pe spate. Apoi, cand s-a însemnat cu Semnul Sfintei Cruci, acesta s-a făcut nevăzut. De aceea, în unele icoane, Sfânta Marina este reprezentată având în mână un ciocan sau chiar lovindu-l pe diavol.

Pornind de la această întâmplare, în tradița poporului român s-a păstrat până astăzi o poveste conform căreia într-o zi, când Sfânta Marina a mers la biserică, l-a găsit în clopotniță pe diavol, care voia să toace. Mucenița i-a smuls ciocanele și l-a batut cu ele. De aceea, străbunii spuneau că ziua de 17 iulie trebuie ținută cu mare cinste, pentru ca Sfânta să nu-i bată cu boli sau diferite necazuri.

Moaştele Sfintei Muceniţe Marina s-au păstrat la Mănăstirea Pantepontia până în anul 1204, când Constantinopolul a fost ocupat de către cruciații apuseni. Astăzi, moaștele sfintei se găsesc la biserica închinată ei din Atena, iar mâna sa dreaptă se află în Muntele Athos, la Mănăstirea Vatoped. De asemenea, credincioșii din țara noastră se pot închina și la părticele din moaştele Sfintei Marina, la Mănăstirea Hurezi, la Biserica „Sfântul Sava“ din Iași, sau la Biserica din localitatea Fetești, județul Suceava.

Vă mai recomandăm să citiți și:

• Acatistul Sfintei Mare Mucenițe Marina
• Mărturisire a credinţei, din Asia până la Iaşi
• Viaţa Sfintei Mari Mucenițe Marina