Poate fiecăruia dintre dumneavoastră i-a venit cândva în gând întrebarea aceasta: de ce oare Dumnezeu n-a lăsat vreun semn anumit după care să putem cunoaște sosirea morții și să ne putem pregăti în acest fel din vreme? La această întrebare ne răspunde un Sfânt Părinte: „Dumnezeu n-a voit să cunoaștem ceasul cel din urmă al vieții noastre pentru ca fiecare ceas să-l socotim ca fiind cel din urmă și deci oricând să fim pregătiți!”. Însuși Mântuitorul ne sfătuiește astfel în pilda celor zece fecioare atunci când spune: „Privegheați, că nu știți ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului” (Matei 25, 13).

Totuși, să ne închipuim că am ști dinainte ziua și ceasul când vom muri. Ar fi oare știința aceasta spre binele sufletelor noastre? Nicidecum. O asemenea descoperire nu ne-ar fi de folos și cred că o groază cumplită ar cuprinde sufletele oamenilor. De frică, unii și-ar pierde mințile. Alții, dintr-o pornire de deznădejde, știind că numai atât de puțin mai au de trăit, și-ar cheltui viața în cele mai urâte plăceri. Nu se poate ști câți dintr-o sută s-ar mai gândi atunci la suflet și la judecata din urmă. De aceea, mai bine este așa cum a rânduit Dumnezeu, să nu ne cunoaștem ceasul sfârșitului nostru, dar să fim gata oricând a da socoteală de faptele noastre fără să ne fie rușine de felul în care ne-am trăit viața.

(Arhimandritul Sofian Boghiu, Smerenia și dragostea, însușirile trăirii ortodoxe, Editura Fundația Tradiția Românească, Ediția a II-a revizuită și adăugită, București 2002, p. 11)