Îi cinstim pentru că sunt vrednici de cinstit și respectat, datorită vieții lor exemplare după Dumnezeu. Ei s-au luptat cu toată ființa lor împotriva păcatelor, împotriva duhurilor necurate.

Niciun om nu este scutit de această inevitabilă luptă, dar acești sfinți au biruit mai mult ca oricare om câștigând lupta acestei vieți și au fost încununați în ceruri de Dumnezeu cu o cunună a vieții. Spre ceruri au tânjit și au luptat, în ceruri s-au învrednicit de sălășluire.

Și după cum – pământește vorbind – aceia care câștigă concursul, capătă experiență, și la rândul lor își formează discipoli pe care să-i inițieze să câștige și ei medalii și concursuri, tot cam așa ne folosim și noi de virtuțile și experiențele sfinților, pentru a ne fi mai ușor spre câștigarea luptei. Aceste osteneli se fac prin ascultare și dragoste față de ei și prin rugăciuni și apoi mulțumiri aduse lor.

De aceea ne rugăm noi sfinților. Deci noi nu ne închinăm lor ca lui Dumnezeu, ci îi cinstim, pentru ca ei să ne ajute și să ne învețe, spre a putea dobândi biruință și a ne întâlni cu Izvorul sfințeniei care este Dumnezeu.

(Protosinghelul Ioachim Pârvulescu, Cele trei mari mistere vizibile și incontestabile din Biserica Ortodoxă, Editura Amacona, 1997,  pp. 140-141)