Fariseii se considerau drepţi înaintea lui Dumnezeu, dar acestă dreptate nu era pe placul Lui. Dumnezeu a spus: “Să nu fiţi asemenea fariseilor”. Ce făceau aceştia? Veneau în locuri unde era multă lume, în pieţe, şi adunau săracii. Toţi care-i vedeau şi voiau să primească milostenie alergau spre ei. Atunci, ei scoteau punga cu bani şi făceau milostenie în văzul tuturor.

Iisus ne-a interzis să facem faptele bune în văzul lumii, spunând: Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie (Matei 6, 6). Iar referitor la post, Dumnezeu spunea că nu trebuie să postim doar în chip văzut, ca să ştie toţi aceasta. Căci astfel făceau şi fariseii şi, atunci când posteau, erau trişti şi luau chipuri postitoare. Pe vremea aceea, ei posteau marţea şi joia. De aceea  şi fariseul care venise să se roage la templu spunea: Postesc de două ori pe săptămână (Luca 18, 12). Faptele  bune se săvârşesc în taină, numai pentru Dumnezeu.

Vă voi vorbi din experienţă. Atunci când începătorii citesc canoane şi acatiste, sunt foarte tentaţi să se laude şi în aceeaşi clipă pierd darul de a se ruga cu sârguinţă. Şi rugăciunea nu mai merge. Ei nu o mai pot readuce, pentru că oamenii nu o pot avea decât cu susţinerea harului lui Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: “Dacă harul lui Dumnezeu nu ne-ar ajuta, noi n-am putea face nimic de la sine”.

(Îndrumar creştin pentru vremurile de azi: convorbiri cu Părintele Ambrozie (Iurasov) ,vol. 2, Editura Sophia, 2009, pp. 144-145)