De la o formă a pescuirii la „Pescuire”

Asemenea lui Petru, și noi suntem chemați, fiecare la măsura noastră, să fim pescari de suflete. Atenție, însă! Pescuitul nu se face prin vorbe! Un pescar limbut sperie peștii, care se vor sfii să se apropie de năvod. Adevărata pescuire se face prin faptă. Și cu răbdare! În creștinism, prin puterea exemplului, în primul rând.

Aspecte introductive

După ce tămăduiește un demonizat, pe soacra lui Petru și mai mulți bolnavi, Mântuitorul iese din nou la propovăduire. Amfiteatrul natural de pe malul Ghenizaretului îi permite să se adreseze ascultătorilor într-un cadru pitoresc și să fie auzit fără prea mari eforturi, dacă vântul îi este prielnic. Ba mai mult, un anume eveniment îl inspiră. Pe mal erau parcate de curând două corăbii. Obosiți după o noapte de încercări eșuate, pescarii își spălau mrejele. Domnul urcă în una din ele și cere proprietarului să o îndepărteze puțin de la uscat. Astfel, poate să aibă contact frontal cu toți cei de față. Nu știm exact câți au fost și nici despre ce le-a vorbit, însă de bună seamă experiența lor a fost una interesantă.

Mână la adânc!

Odată încheiată cateheza, Hristos adresează o cerere insolită celor care-l ajutaseră în demersul său. „Mână la adânc, și lăsați în jos mrejele voastre, ca să pescuiți”, îi spune lui Simon. Pescar experimentat, acesta cunoaște semnele vremii. E conștient de zilele și momentele în care se poate pescui și de cele în care acest lucru nu e posibil. Ține să spună acest lucru. Se ocoșește, parcă, precum un pescar cu vechime, lezat în mândria lui de un novice care vine să-i dea lecții. Un învățător de Lege. E la un pas de a-i spune: „vezi-ți de propovăduirea ta și nu te băga în treburile noastre”. Din cuvintele lui reiese parcă o ușoară aroganță. Și totuși, ca orice om aflat în fața unui Învățat care-l fascinează, lasă garda jos: „Învățătorule, toată noaptea ne-am trudit și nimic nu am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele”, zice el. Or poate vrea să-i dea o lecție, să nu-și mai bage nasul unde nu-I fierbe oala, cine știe!

Plata e pe măsura ascultării. Omul își calcă pe orgoliu și e șocat de ceea ce se întâmplă. Mrejele dau să se rupă, iar peștii se înghesuie, dându-și ghes, de parcă ar răspunde unei comenzi. Căci da, Domnul copleșește pe cei care-L iubesc. E-atât de bun și de drăgăstos încât te simți de-a dreptul învăluit în dragostea Lui, de-ndată ce-I accepți prezența în viața ta.

Ieși de la mine, Doamne, că sunt om păcătos!

Datorită recoltei bogate de pește, viitorul Apostol e nevoit să-i cheme și pe colegii de pe cealaltă corabie să-l ajute. Cele două ambarcațiuni sunt atât de înșesate de captură, încât dau să se sufunde. Reacția lui e una neașteptată. Pe de-o parte, se smerește și-și recunoaște aroganța. Pe de alta, e cuprins de-o ciudată recunoștință. Naratorul ține să surprindă reacția lui într-un mod care, din păcate, nu a fost suficient de măiestrit surprins de arta de mai târziu. Citez: „Iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la genunchii lui Iisus, zicând: Ieși de la mine, Doamne, că sunt om păcătos”. Cu alte cuvinte, se pleacă în fața măreției celui ce-i stă-nainte. Dar Domnul nu vine să înspăimânte. Nu pedepsește pentru neascultare. Grandoarea Lui se manifestă prin iubire. „Nu te teme”, îi spune el. Și-i mai face o nesperată promisiune: „de acum înainte vei fi pescar de oameni”.

Și astfel, biografia unui om obișnuit să plutească pe ape liniștite ia o interesantă turnură. Domnul îl cheamă să cârmuiască pe adâncul unor mări ce-i ascund multe taine. Îi cere să arunce mreaja și să aștepte, întrarmat cu răbdare, ca în năvodul lui să se prindă doritori ai vieții veșnice. Și-apoi, să-I apropie de Hristos. Să le facă cunoștință cu mireasma și bucuria Împărăției. Una ce poate fi pregustată încă de aici.

În loc de concluzii

Nărăvaș pe alocuri, Simon, devenit în cele din urmă Petru, va urma porunca lui Hristos. Va pescui de-a lungul și de-a latul oceanului învolburat al acestei lumi, prinzând în mrejele credinței multe suflete. Asemenea lui, și noi suntem chemați, fiecare la măsura noastră, să fim pescari de suflete. Atenție, însă! Pescuitul nu se face prin vorbe! Un pescar limbut sperie peștii, care se vor sfii să se apropie de năvod. Adevărata pescuire se face prin faptă. Și cu răbdare! În creștinism, prin puterea exemplului, în primul rând.

Și mai e un lucru interesant, înspre care ar trebui să privim cu atenție. Înspre reacția Corifeului. De câte ori, aflați în preajma Divinității, ne-am simțit sfioși? Nevrednici de o așa binecuvântare? De-atâtea ori, atunci când am vrut să-I lungim urechile lui Dumnezeu, acuzându-l de necazurile banalului cotidian, am gândit asemenea lui? Am pus vreodată în prim plan păcătoșenia noastră? Ori am insistat doar pe îndatoririle Lui? Să medităm atent la acest lucru! Îndrăzniți!

De la același autor

Ultimele din categorie