„De la o pescuire eșuată la o pescuire minunată” – scurtă meditație la Duminica pescuirii minunate

Noi, oamenii, trebuie să fim undița ascultării – instrumentul prin care Dumnezeu lucrează în viața noastră. Astfel, rezultatele unei posibile pescuiri minunate se vor vădi prin faptele și acțiunile noastre.

Pericopa evanghelică ce va fi citită duminică în cadrul Sfintei Liturghii (din Sfânta Evanghelie după Luca, capitolul 5, 1-11) ne relatează episodul minunii săvârșite de Mântuitorul Iisus Hristos la începutul propovăduirii Sale descoperindu-ne prin aceasta, încă de atunci, anumite învățături care au rămas normative până în zilele noastre.

Cea mai importantă învățătură care se desprinde din textul biblic și care poate fi considerată o adevărată virtute în sensul cel mai profund și duhovnicesc al cuvântului este ascultarea.

Dar ce poate să însemne această ascultare? Cuvântul „ascultare” poate fi oarecum asociat și termenului de „ascultător”, nu neapărat din punct de vedere gramatical, ci mai mult spiritual, duhovnicesc. Pentru a putea fi ascultat și a avea posibilitatea de a oferi cuiva o „ascultare” trebuie să fii tu, la rândul tău, un foarte bun ascultător și un fin observator al lucrurilor din jur. Și cine putea îndeplini aceste condiții decât Hristos, Fiul lui Dumnezeu, coborât pe pământ, Cel pe care Îl ascultă la rândul lor mările și valurile, iar demonii Îl recunosc și se îngrozesc de puterea Lui? Astfel se întâmplă și în pericopa evanghelică: dimineață, Hristos intră în vorbă cu apostolul Petru și îl expune unei experiențe spirituale, aceea de a asculta de El și de a arunca din nou mrejele, cu toate că întreaga noapte apostolii nu au prins nimic. Și, după cum bine știm, minunea s-a întâmplat – atât fizic, cu mrejele pline de mulțimea peștilor –, cât și în interiorul lui Petru, în adâncul ființei lui. El și-a dat seama de faptul că fără ajutorul lui Dumnezeu nu s-ar fi întâmplat nimic.

Pe de altă parte, a asculta pe cineva sau de cineva nu înseamnă să fii sub stăpânirea sau autoritatea cuiva. A asculta pe cineva înseamnă o făgăduință în deplină supunere făcută de cineva pentru ceva, cineva sau, mai mult, pentru Biserică. Monahii cunosc și știu cel mai bine ce implică această ascultare, pentru că ei au făcut ucenicie înainte de a intra în monahism. Iar ascultarea continuă și după aceasta.

Pentru noi, generația secolului XXI, ascultarea poate fi considerată un principiu de viață sănătos, fără a căuta mereu o justificare pentru ceea ce se întâmplă în jur. Întrebare este: de cine trebuie să ascultăm? Răspunsul este unul logic și simplu: trebuie să ascultăm de părinții noștri trupești (care ne-au născut și crescut) sau duhovnicești (nași), de persoane cu principii înalte și morale, de cei înțelepți și, nu în ultimul rând, de duhovnicul nostru, care este ca un far care ne călăuzește viața. Părintele Arsenie Papacioc precizează faptul că „pentru cel care nu are duhovnic e o pierdere, pentru că un popor trăieşte prin duhovnicii săi”.

Spre final, trebuie să mai precizăm un lucru important. De cele mai multe ori, Dumnezeu, îi cheamă pe oameni de la diferite ascultări la o ascultare desăvârșită și la o pescuire de altă natură. Acestea sunt persoane care lucrează și realizează câte ceva. Mulți dintre ei au se îndeletniceau cu pescuitul, precum Andrei, Petru, Iacob, Toma. Matei era vameș, Iuda Tadeul, agricultor. Ei au avut alte alternative, prin vocația meseriilor lor, însă au ales să ÎL asculte pe Dumnezeu, să urmeze chemării Lui.

Noi, oamenii, trebuie să fim undița ascultării – instrumentul prin care Dumnezeu lucrează în viața noastră. Astfel, rezultatele unei posibile pescuiri minunate se vor vădi prin faptele și acțiunile noastre.

De la același autor

Ultimele din categorie