Nu trebuie să se teamă sau să fugă omul de încercări, că cel ce fuge de încercări cade în ele şi umblând din loc în loc nu va afla odihnă, nici va dobândi loc şi vreme de folos în toate zilele vieţii sale. Că se cade a nădăjdui şi a căuta mila lui Dumnezeu şi a-şi aduce aminte de cele din veac preaslăvite minuni şi de ajutorul dat plăcuţilor Săi, care au nădăjduit spre Dânsul.

De vom răbda, nu vom greşi şi vom dobândi mila lui Dumnezeu, şi nici nu ne vom pierde vremea vieţii în zadar, nici nu vom greşi, uitând toate necazurile care ne vin de la draci ori de la oameni. De nici un lucru să nu ne întristăm, ca să nu treacă în zadar vremea de acum, fără de nevoinţa cea duhovnicească şi fără de rugăciune.

Când ne vine vreo încercare, să ne silim spre Dumnezeu cu rugăciune şi nevoinţă, că acestea se fac cu purtarea de grijă a Domnului. De aceea să iubim calea cea strâmtă, cu osteneli şi cu nevoinţe, pentru a câştiga viaţa veşnică. Că se cade celui nevoitor, rob al lui Dumnezeu, să fie tare şi să aibă inima sa întru toate necazurile ca o piatră tare, iar nu ca apa cea moale.

(Sfântul Paisie Velicikovski, Crinii ţarinii, p. 152)